Plăţile de suprafaţă din UE, în discuţie la Braşov

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Plăţile de suprafaţă din UE, în discuţie la Braşov
Plăţile de suprafaţă din UE, în discuţie la Braşov

Instituţiile care administrează fondurile necesare subvenţiilor agricole de suprafaţă - Agenţiile de Plăţi - din statele membre ale Uniunii Europene (UE) se vor întâlni în perioada 20-22 octombrie, la Braşov. Reuniunea va avea loc în cadrul celei de-a 36-a Conferinţe numită generic „Panta Rhei“, unde vor discuta, printre altele, despre implementarea sistemului informatic de gestionare a plăţilor pe suprafaţă.

La conferinţa „Panta Rhei“ („Totul curge“, într-o traducere aproximativă) vor participa 130 de reprezentanţi ai Agenţiilor de Plăţi din ţările membre UE, precum şi ai Comisiei Europene şi ai Curţii Europene de Conturi.

Astfel de reuniuni se organizează bianual, de obicei în lunile martie-aprilie şi octombrie-noiembrie.

Principalele teme aflate pe agenda conferinţelor sunt: securitatea sistemelor informatice şi modul de implementare a standardelor de securitate internaţionale, metode de transmisie electronică a cererilor de sprijin, modul de implementare al controalelor prevăzute de legislaţia europeană, suportul IT pentru controale, optimizarea folosirii resurselor sau arhitectura sistemelor informatice.

„Panta Rhei“ este o organizaţie a Uniunii Europene, constituită din Agenţiile de Plăţi din statele membre UE, care are domeniul de interes sistemul informatic de gestionare a plăţilor din agricultură. Secretariatul şi conducerea conferinţelor sunt asigurate pe perioade de patru ani de către un stat membru. Începând cu 1 ianuarie 2009, secretariatul este asigurat de Suedia.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite