FMI: Guvernul s-a bazat prea mult pe fonduri UE

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Execuţia bugetară pe primele şase luni ale acestui an arată că pentru programe cu finanţare rambursabilă au fost cheltuite aproximativ 100 de milioane de euro, adică 0,1% din PIB şi 10% din valoarea cuprinsă în buget pentru întregul an.

Fondul Monetar Internaţional (FMI) a atenţionat autorităţile române că s-au bazat prea mult pe bani atraşi din surse comunitare. Ministerele au bugetat, astfel, prea multe cheltuieli care să fie acoperite din alocaţiile acordate de Uniunea Europeană, în condiţiile în care volumul tragerilor a fost unul modest.

În privinţa fondurilor nerambursabile, în bugetul de stat pentru anul 2009 sunt prevăzute proiecte în valoare de 1,8 miliarde de euro, din care s-au atras doar 15%, adică 0,2% din PIB.

Reprezentanţii Guvernului spun că se aşteaptă la o creştere a plăţilor de la UE, în a doua parte a anului, cu peste un miliard de euro.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite