Turiştii s-ar putea plimba la vară pe faleze de nisip

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Turiştii care vor veni la vară în staţiunea Mamaia s-ar putea să aibă neplăcuta surpriză ca faleza de promenadă ce va fi construită în partea de nord a staţiunii să nu fie continuă,

Turiştii care vor veni la vară în staţiunea Mamaia s-ar putea să aibă neplăcuta surpriză ca faleza de promenadă ce va fi construită în partea de nord a staţiunii să nu fie continuă, ci întreruptă pe câteva porţiuni. Primarul Constanţei, Radu Mazăre, a declarat ieri că prelungirea falezei până în capătul de nord al staţiunii este unul dintre proiectele ce va fi derulat în 2007, însă Direcţia Apelor Dobrogea Litoral nu a dat încă acordul de construire a falezei pe porţiunile în care aceasta trece pe zonele de plajă. "Dacă nu vom primi acordul, vom amenaja faleza cu două, trei întreruperi, pe unde turiştii vor fi nevoiţi să meargă prin nisip. În acele zone vom pune panouri pentru a informa turiştii că acela nu este teritoriul primăriei, ci al DADL, motiv pentru care am fost nevoiţi să întrerupem faleza", a menţionat Mazăre.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite