Turismul scade de la o zi la alta
0
Sosirile şi înnoptările în unităţile interne de cazare au scăzut, în primele şase luni, cu peste 14,4%, faţă de aceeaşi perioadă din 2008.În ciuda investiţiilor Ministerului Turismului în promovarea destinaţiilor de vacanţă din România, numărul turiştilor s-a micşorat vizibil în acest an.
Industria ospitalităţii din România a cunoscut un regres de peste 14% în primele şase luni ale anului, ca urmare a crizei financiare care i-a făcut pe turişti să călătorească mult mai puţin.
Astfel, sosirile şi înnoptările în unităţile de cazare au scăzut, în primele şase luni ale anului, cu 14,4%, respectiv 17,7% faţă de perioada similară a anului trecut, informează un comunicat al Institutului Naţional de Statistică (INS).
Nici în luna iunie, când a început sezonul estival, turiştii nu au dat năvală în staţiunile din România, numărul de sosiri şi de înnoptări scăzând cu 12,9%, respectiv 11,1%. Totodată, gradul de ocupare în luna iunie în structurile de cazare din ţara noastră a fost de doar 31,2%, în scădere cu cinci puncte procentuale faţă de aceeaşi perioadă din 2008.
Pe litoral s-a înregistrat până la jumătatea lunii iulie un grad de ocupare de doar 55%, în scădere cu zece puncte procentuale faţă de anul trecut, iar la munte, numărul locurilor de cazare goale a crescut cu 25%, spun operatorii din turism.
„Litoralul merge pentru că este o destinaţie specifică sezonului estival. La munte, însă, situaţia este destul de slabă în acest an“, spune Corina Martin, preşedintele Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT).
De aceeaşi părere este şi Daniel Vasilescu, preşedintele Federaţiei Patronale a Turismului Românesc (FPTR), care afirmă că, în ciuda faptului că hotelierii nu au recurs la scumpiri în acest sezon, turiştii ocolesc zonele montane. „Lucrurile nu merg bine în nicio staţiune. Sunt unele, totuşi, care au mai mulţi turişti, precum Poiana Braşov sau cele de pe Valea Prahovei“, ne-a declarat preşedintele FPTR.
Mai puţini străini în România
Se pare că participarea ţării noastre la o serie de evenimente internaţionale de turism, precum cele de la Paris, Berlin, Madrid sau din Dubai, nu a avut prea mare efect, întrucât numărul turiştilor străini care au venit în România în prima jumătate a anului a scăzut cu 12,7% faţă de aceeaşi perioadă din 2008.
La punctele de frontieră au fost înregistraţi 3,45 milioane de vizitatori străini, majoritatea provenind din ţări membre ale Uniunii Europene (95%). Cei mai numeroşi vizitatori au fost cei din Ungaria (38,5%), din Bulgaria (19,8%) şi din Germania (9,2%). Nu acelaşi lucru s-a întâmplat şi cu plecările românilor în străinătate, acestea scăzând sensibil faţă de 2008, cu doar 0,5%, informează INS.
Agenţiile de turism au vândut însă cu 25% mai puţine pachete de vacanţă în afara ţării. Cele mai puţin afectate au fost destinaţiile din Bulgaria şi din Grecia continentală. „Dacă ar fi să facem un top al preferinţelor din acest an, destinaţiile fruntaşe ar fi Mamaia, Albena din Bulgaria, Halkidiki şi Paralia Katerini din Grecia“, spune Traian Bădulescu, purtătorul de cuvânt al ANAT.
Bugetul ministerului
Ministerul Turismului are în acest an un buget de 352,6 milioane de lei, iar până acum s-au cheltuit 11% din acesta. Aproximativ 12% din bugetul ministerului este destinat acţiunilor de promovare a turismului intern, iar o sumă identică este alocată cheltuielilor de funcţionare a instituţiei.


Mamaia este destinaţia preferată de vacanţă a românilor.

Traian Bădulescu
purtător de cuvânt ANAT