Adevarul.ro

Adevarul pentru
iPhone, iPad si Android

Turismul, în cădere liberă!

6 iulie 2009, 21:21 |  Autor: Dan Străuţ  | 

Turismul, în cădere liberă!

Turismul, în cădere liberă!

 

În primele cinci luni din 2009, hotelurile din România au pierdut milioane de clienţi faţă de aceeaşi perioadă din 2008. În intervalul ianuarie-mai 2008, în hoteluri au înnoptat 5,8 milioane de turişti. În aceeaşi perioadă din 2009, numărul cazărilor a fost de numai 4,6 milioane.

Şi sosirile înregistrate în structurile de primire turistică în primele cinci luni ale acestui an au însumat 2,03 milioane, după ce în aceeaşi perioadă din 2008 numărul sosirilor însuma aproape 2,4 milioane.

Procentual, numărul sosirilor a fost mai mic cu aproape 15%, iar numărul înnoptărilor – cu 20% mai redus în perioadele analizate, după cum reiese din datele raportate de Institutul Naţional de Statistică (INS).

În ceea ce priveşte sosirile în unităţile turistice, statisticile oficiale arată că aproximativ 78% din totalul vizitatorilor erau români.

Gradul de ocupare scade alarmant

Un alt indicator esenţial pentru evaluarea afacerilor din turism este gradul de ocupare a locurilor de cazare. Acest indice a fost, în perioada menţionată, de numai 21,9% per total structuri de cazare turistică, în scădere cu 6,6 puncte procentuale faţă de intervalul similar din 2008. Indici mai mari de utilizare a locurilor de cazare s-au înregistrat la spaţii de cazare pe nave de croazieră (79,5%) şi la hoteluri (25,5%), potrivit INS.

Turiştii străini, tot mai puţini

Sosirile vizitatorilor străini în România, înregistrate la punctele de frontieră, au fost în primele cinci luni de 2,7 milioane, în scădere cu 13,3% faţă de anul trecut. În ceea ce priveşte ponderea pe ţări a turiştilor străini veniţi în România, pe primul loc se situează Ungaria (39%), urmată de Bulgaria (20,2%), de Germania (8,9%) şi de Italia (8,3%).

În sens invers, plecările vizitatorilor români în străinătate au totalizat 4,5 milioane, în scădere cu 1,7% comparativ cu perioada similară a anului trecut. 

Concediul, un lux pentru 60% din români

Aproximativ 60% din românii în vârstă de peste 15 ani nu intenţionează să plece în concediu în 2009, se arată într-un studiu al companiei de cercetare GfK România. Cei care, totuşi, pleacă în concediu beneficiază în medie de două săptămâni şi jumătate libere pe an, iar lunile iulie şi august reprezintă perioada cel mai des aleasă pentru petrecerea vacanţei.

Deşi cei mai mulţi aleg România pentru petrecerea concediului, când vine vorba de a călători în străinătate, Turcia, Italia, Grecia şi Spania sunt, atât în 2008 cât şi în 2009, cele mai vizitate destinaţii. Potrivit GfK, maşina reprezintă principalul mijloc de transport ales pentru a pleca în vacanţă.

Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     


    Adevarul on Facebook

    Mălin Bot

    Instalarea prim-ministrului pupilă Victor Ponta, la Guvern, în fostul birou al mentorului-inculpat Adrian Năstase, capătă un înţeles simbolic aparte astăzi, după manevrele de la Inspectoratul de Stat în Construcţii. Continuare

    Politicienii care este

    Grigore Cartianu

    Acest articol n-ar fi existat dacă urechile autorului său n-ar fi biciuite, seară de seară, de un cuvânt folosit de politicieni precum bisturiul chirurgical de către ţapinari: „datorită“.

    Du-te acasă, bodyguard!

    Petre Barbu

    Şi am uitat, la dracu’!, să mă iubesc şi să-mi iubesc îngerul meu păzitor.     

    Se poartă căpuşele

    Simona Catrina

    Mi-amintesc de un amic bun ca un corn cald, generos şi chitit pe o viaţă onestă, îndrăgostit ghem de o colegă de facultate.

    Papagalul lui Flaubert

    Andrei Craciun

    Am aniversat de curând, în tăcere, fără fast, ba chiar fără niciun martor, un deceniu de când sunt flaubertian.

    Restauraţia

    Liviu Avram

    Cel mai norocos personaj din procesul Trofeul Calităţii este Adrian Năstase.

     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole