Un turist român surprinde OZN-uri pe cerul Turciei - revista presei interne
0
Presa internă de astăzi scrie despre surprinderea unui obiect zburător neidentificat pe cerul Turciei, evoluţia comerţului cu artă în România sau transformarea unui spaţiu verde în contrucţie, în Floreasca. Printre alte subiecte, Guano Apes vor fi în Parcul Izvor pe 5 septembrie, iar Primăria Capitalei investeşte în semafoare şi piste pentru biciclişti.
Un turist român surprinde OZN-uri pe cerul Turciei. Un turist român a filmat câteva apariţii ciudate pe cerul Turciei, livrând redacţiei EVZ ceea ce poate fi o nouă dovadă care sprijină ipoteza existenţei formelor de viaţă extraterestră. La începutul săptămânii trecute, cotidianul german Bild a prezentat o serie de imagini înfăţişând o creatură ciudată, prinsă într-o cursă de şoareci de un fermier mexican, în 2007.
Comerţul cu artă în România merge cel mai bine pe timp de criză. Casele de licitaţie cu artă au înregistrat de la începutul crizei vânzarea celor mai scumpe patru tablouri autohtone scoase vreodată la licitaţie în România. Cele mai scumpe patru tablouri scoase vreodată la licitaţie în România au fost vândute exact după declanşarea crizei economice la finele anului trecut. Este vorba de „Aişe - Nud”, de Camil Ressu, vândută de Casa de licitaţii Artmark cu 160.000 de euro, în iunie 2009 şi de „Port”, pictat de Marcel Iancu, vândut cu 130.000 de euro, în aceeaşi lună, notează Cotidianul.
Alt spaţiu verde, temelie de bloc. Spaţiul verde al locuitorilor de pe Strada Bach, din cartierul Floreasca, s-a transformat peste noapte în proprietatea unei firme-fantomă din off-shore. Copacii vor fi puşi la pământ şi un bloc nou se va ivi între pereţii imobilelor vechi din apropiere. Pentru APEX INTERNATIONAL SRL, zona verde a locuitorilor din cartierul Floreasca s-a transformat, cel puţin pe hârtie, într-un viitor bloc de lux. Între noua construcţie şi blocu-rile vechi va rămâne exact spaţiul necesar ca oamenii din clădirile învecinate să se strecoare în apartamentele lor, potrivit Jurnalul Naţional.
Tubor Green Fest - Guano Apes în Parcul Izvor. După ce au luat o pauză pentru a se concentra asupra proiectelor solo, membrii Guano Apes s-au reunit vara aceasta pentru o serie de concerte pe scenele câtorva dintre cele mai tari festivaluri din Europa: Rock im Park/am Ring (Germania), Nova Rock (Austria), Greenfield (Elveţia). Guano Apes este una dintre cele mai reprezentative trupe rock din Europa, renumită pentru show-urile live explozive. Intrarea la concertul din 5 septembrie, susţinut în Parcul Izvor din Capitală, este liberă, potrivit Gândul.
Semafoare de milioane de euro. Montarea de semafoare pentru biciclişti, construirea de piste pentru biciclete pe o suprafaţă de peste 22.000 de metri pătraţi, dar şi un sistem de supraveghere a traficului, capabil să depisteze vitezomanii şi să dirijeze circulaţia, potrivit EVZ. Toate acestea sunt prevăzute într-un proiect pentru implementarea căruia Primăria Capitalei vrea să cheltuiască, în următorii doi ani, 6,4 milioane de euro - mare parte a banilor urmând să fie investiţi în semafoare şi în piste de care să se poată bucura bicicliştii.