Turcia - o punte intre Europa si Islam

Drumul catre structurile euroatlantice al statului ce a reprezentat candva centrul Imperiului Otoman a debutat odata cu instaurarea in 1923 a republicii moderne a Turciei de catre liderul nationalist

Drumul catre structurile euroatlantice al statului ce a reprezentat candva centrul Imperiului Otoman a debutat odata cu instaurarea in 1923 a republicii moderne a Turciei de catre liderul nationalist Kemal Ataturk. Un sir de reforme fara precedent a fost initiat atunci de cel supranumit "parintele turcilor", Turcia devenind in prezent singura democratie seculara pluralista din intreaga lume islamica. Desi aflata la confluenta lumii europene cu cea asiatica, politica sa externa a tins dintotdeauna in mod natural catre statele vestice ale Europei, care au constituit de altfel modele pentru crearea structurilor sale sociale, economice si politice. Dupa primul razboi mondial, Turcia s-a aliniat politicii duse de statele vest-europene, devenind membru fondator al Natiunilor Unite, membru NATO si Consiliului Europei. Prin aceasta, Turcia a jucat un rol vital in apararea continentului european si in consolidarea structurilor europene, mai cu seama in timpul Razboiului rece, demonstrand astfel ca principalele elemente ale politicii sale externe coincid cu cele ale partenerilor sai europeni. Dintre institutiile tarii, armata este cunoscuta ca o aparatoare a sistemului secular, avand o indelungata istorie in influentarea sistemului politic al tarii (de pilda, indepartarea de la putere in 1997 a primului guvern islamist al tarii). Recent insa, odata cu reorientarea Ankarei spre pozitii mai pronuntat europeniste, influenta regimului militar a fost mult diminuata. Turcia a facut primii pasi catre Europa in 1963, cand a semnat un acord de asociere care prevedea o eventuala aderare a tarii la UE, insa la acel moment mai erau multe progrese de facut in planul drepturilor omului si reformei economice. Tratativele au evoluat destul de lent pana in 1999, cand Turcia a fost oficial recunoscuta ca stat-candidat la Uniunea Europeana, din acel moment fiindu-i permis accesul la reuniunile UE cu statele candidate si la programele de preaderare. Decizia a reflectat intentiile de extindere nu numai a frontierelor geografice ale Europei, ci si a celor culturale si religioase. in 2002, in fruntea guvernului turc este ales Recep Taiyp Erdogan, politician islamist venit la putere cu ambitia de a aduce tara in randul statelor UE. Sub regimul Erdogan, Ankara a pornit pe un drum anevoios si nu de putine ori controversat chiar in sanul propriei comunitati. Pentru a se alinia standardelor europene si internationale, a abolit pedeapsa cu moartea si a reformat Codul penal, introducand masuri aspre impotriva torturii. Si-a indreptat atentia catre drepturile civile, in special in ceea ce priveste drepturile minoritatii kurde, ale libertatii de expresie a acestora si dreptului de a invata in limba materna. Observatorii internationali au vazut in sprijinul acordat de guvernul Erdogan si de presedintele Ahmet Necdet Sezer principalei minoritati a tarii un argument forte in pledoaria pentru candidatura Turciei la UE. Eforturile guvernului turc s-au vazut recompensate din plin cu ocazia publicarii Raportului de tara in octombrie 2004, cand Comisia Europeana a recomandat deschiderea negocierilor de aderare. Comisia a apreciat ca Ankara "respecta suficient criteriile politice de la Copenhaga pentru a incepe negocierile de aderare". Membrii Comisiei au introdus insa o serie de clauze, printre care cea referitoare la posibilitatea "suspendarii" negocierilor, daca Turcia nu va respecta criteriile politice ale UE. Versiunea provizorie a raportului releva chiar "o convergenta substantiala a Turciei catre standardele democratice europene, mai ales dupa anul 2002, cand la putere a ajuns Recep Tayip Erdogan". Unul dintre cele mai importante argumente care pledeaza in favoarea intrarii unei Turcii reformate in Uniune este pozitia sa strategica in Europa. Germania si Franta si-au exprimat initial rezervele sau chiar s-au impotrivit vehement integrarii unui stat cu o populatie musulmana in proportie de 98 la suta si unei largiri a Uniunii intr-o zona situata in afara granitelor geografice ale Europei. Summitul franco-german din 25 octombrie a marcat o schimbare de optica a "nucleului dur" european, Jacques Chirac si Gerhard Schroeder facand front comun pentru sprijinirea candidaturii Turciei. In cadrul intalnirii de la Berlin cu premierul turc, presedintele francez si cancelarul german au confirmat ca vor sprijini deschiderea negocierilor de aderare in 2005, in ciuda puternicei reticente a publicului din propriile state. Se poate afirma asadar ca Ankara a surmontat ultimele obstacole, primind binecuvantarea presedintelui Chirac si a cancelarului Schroeder, care vor avea un cuvant greu de spus la Consiliul European din 17 decembrie a.c., cand liderii politici din UE vor lua o decizie definitiva in legatura cu candidatura Turciei.