Tupeul în loc de talent

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Nu ştiu cum se face, dar în showbiz şi, implicit, în viaţa mondenă, cei mai liniştiţi şi feriţi de scandaluri sunt profesioniştii. Vedetele reale. I-am văzut în această săptămână, la

Nu ştiu cum se face, dar în showbiz şi, implicit, în viaţa mondenă, cei mai liniştiţi şi feriţi de scandaluri sunt profesioniştii. Vedetele reale. I-am văzut în această săptămână, la un eveniment caritabil pentru copiii orfani, pe Andra şi Cătălin Măruţă. Acesta din urmă a prezentat evenimentul, iar iubita sa, cea mai talentată solistă a tinerei generaţii, a venit să-l asiste pentru că aveau în continuare program comun. şi nu unul de stat prin baruri, ci unul legat tot de activitatea lor, fiind invitaţi la un bal
Într-o lume de impostori care se pretind vedete, este o adevărată minune că avem parte şi de un cuplu de oameni de caracter care sunt, în egală măsură, şi profesionişti de primă mână. Acele "VIP-uri" care îşi inventează câte o carieră, ba chiar ajung să şi creadă că o au, doar pentru că sau fac playback şi se dezgolesc pe la emisiuni, sau pentru că intră, temporar, în graţiile vreunui şef din vreo televiziune, ar trebui puse mai des faţă-n faţă cu un Măruţă sau o Andra ca să vadă şi ele clar ce înseamnă un Artist. Deşi, tare ne îndoim că ar fi în stare să o facă!
Din păcate, în showbizul autohton, tupeul şi îngâmfarea sunt la mare preţ şi, pentru nulităţi, ţin loc de talent. Sunt simplu de identificat aceste nulităţi: le veţi vedea veşnic implicate în scandaluri de presă, veşnic aflate în polemici cu jurnaliştii care nu le recunosc "valoarea", vor găsi mereu un ţap ispăşitor pentru faptul că apar ele în revistele de scandal - sigur are cineva ceva cu ele şi sigur din gelozie pe frumuseţea şi talentul lor, care, de fapt, sunt inexistente - şi mereu îşi vor concentra atenţia pe războiul cu vreo colegă de breaslă, pe care vor s-o oftice dând presei ştiri de "maxim interes" despre shopping, vacanţe luxoase, iubiri inventate, inele scumpe. Că, deh!, dacă nu poţi spune nimic despre activitatea ta, prin ceva trebuie să exişti! şi atunci, ce visezi noaptea, povesteşti ziua!
Cine are mania persecuţiei şi crede că presa are ceva cu el/ea doar pentru că e "vedetă", poate ne dă şi răspunsul la întrebarea: de ce ziariştii, chiar şi cei de scandal, nu au nimic, niciodată, cu Andra şi Cătălin Măruţă?

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite