"Tunurile" lui Solomon, pe masa procurorilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primarul Craiovei, Antonie Solomon, este cercetat de procurorii DIICOT şi DNA Craiova în două dosare privind afaceri cu terenuri şi achiziţii de materiale pentru modernizarea centrului

Primarul Craiovei, Antonie Solomon, este cercetat de procurorii DIICOT şi DNA Craiova în două dosare privind afaceri cu terenuri şi achiziţii de materiale pentru modernizarea centrului oraşului.

Aproape cinci hectare de teren extravilan transferate de primarul PD al Craiovei în cea mai înfloritoare zonă comercială a oraşului au fost vândute hipermarketului "Real" cu peste nouă milioane de euro de afaceriştii care le-au cumpărat la preţuri modice înainte de a fi transferate. Într-un alt dosar, prejudiciul creat de primarul Solomon la bugetul local şi cercetat de procurori ar fi de două milioane de euro.

Potrivit unor surse din cadrul DIICOT, primarul Antonie Solomon se află în vizorul anchetatorilor pentru înşelăciune, abuz în serviciu şi asociere la un grup infracţional privind o tranzacţie imobiliară de peste nouă milioane de euro.

Cazul avut în vizor de procurori se referă la tranzacţia făcută de patru persoane care şi-au vândut drepturile de proprietate asupra unor terenuri extravilane unor intermediari trimişi la Craiova de către constănţeanul Sorin Vişinescu, vechi prieten şi partener de afaceri cu Antonie Solomon. Afaceriştii i-au convins pe oameni să-şi cedeze drepturile pentru 5-10 cenţi pe metrul pătrat, cele 4,76 de hectare fiind vândute de aceştia pentru nici 3.000 de euro.

Noii proprietari au fost puşi în posesie de primărie nu la marginea oraşului, acolo unde cumpăraseră pământul, ci în cea mai căutată zonă comercială a Craiovei, la Balta Craioviţei. Aici, valoarea terenurilor "teleportate" a crescut brusc de 3.000 de ori, ajungând în cele din urmă în proprietatea hipermarketului "Real", care le-a cumpărat cu peste nouă milioane de euro.

Craiovenii Boiangiu Marius, Costică Dima, Soreanu Ana şi Diaconescu Marin au acceptat să-i vândă terenurile lui Belu Iulian Virgil, un afacerist din Constanţa, şi lui Tănase George Nicuşor, din Motru, ambii apropiaţi ai omului de afaceri Sorin Vişinescu, prieten al primarului Antonie Solomon.

Miracol: terenul agricol s-a teleportat sub hipermarket

Cei patru craioveni au semnat la notariat "promisiuni de vânzare-cumpărare" şi au primit de la speculanţi câte 15-20 milioane de lei vechi, în funcţie de mărimea proprietăţii. "L-am întrebat pe cel care a venit la mine să-i vând terenul de unde ştia el, tocmai din Constanţa, să vină la mine că am eu teren, iar el mi-a spus că are un tabel de la cineva din Primăria Craiova cu toate punerile în posesie şi că are toate datele de la Solomon", se arată în declaraţia lui Marius Boiangiu, unul dintre proprietarii care se socotesc traşi pe sfoară.

Mai mult decât atât, cei patru au primit adrese de la Primăria Craiova că trebuie să plătească un impozit de câteva milioane de lei pe terenurile care deja nu mai erau agricole, în extravilan, ci pe Bulevardul Calea Severinului din Craiova, chiar sub hipermarketul "Real"!

DIICOT are şi gunoaie la dosar

"Se fac cercetări în urma mai multor sesizări venite din partea unor persoane fizice şi instituţii de stat pe numele lui Antonie Solomon şi al altor angajaţi ai Primăriei Craiova. Este vorba de nişte pământuri şi de nişte contracte cu gunoaiele. Nu vă pot spune mai multe. La momentul oportun se va anunţa rezultatul acestor verificări", ne-a declarat şeful Serviciului Teritorial al DIICOT Craiova, Ioan Mirea.

Pavajul de lux se umflă şi crapă

În ce priveşte dosarul de la DNA, primarul Solomon va trebui să "traducă" procurorilor preţul corect al materialelor achiziţionate pentru modernizarea centrului Craiovei, lucrare cu care liderul democrat speră să intre în istorie. Potrivit anchetatorilor, mostrele pavimentului de pe strada Unirii au fost schimbate, valoarea reală a plăcilor de granit fiind de câteva ori mai mică decât cea de pe devize. În nici un an, pavajul de lux a început să se umfle şi să crape pe alocuri.

După estimările unor angajaţi ai primăriei, diferenţa ar fi de două milioane de euro, bani care s-ar fi topit undeva între firmele de construcţii şi Antonie Solomon. Visul primarului a costat în jur de 10 milioane de euro, municipalitatea contractând un credit pe 20 de ani.

"Îmi vine să râd cu lacrimi"

Contactat telefonic, primarul Antonie Solomon a negat că ar fi implicat în vreuna dintre afacerile ajunse pe masa procurorilor. "Acest centru a fost sublicitat de o firmă din Bucureşti şi a fost realizat cu o sumă foarte mică. Dacă cineva reuşeşte să modernizeze patru hectare doar cu aceşti bani, să-mi spuneţi şi mie. Legat de terenuri, ce treabă are primarul? Există o comisie locală şi judeţeană de punere în posesie. Rămân perplex, îmi vine să râd cu lacrimi când aud! Sunt jocuri politice, făcute de un individ. Aştept să fiu audiat", a declarat Solomon.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite