Tudor Chirilă pleacă în "marş" teatral

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Spectacolul "Biloxi Blues" are turneu în 20 de oraşe Tudor Chirilă şi colegii săi din distribuţia spectacolului "Biloxi Blues" pleacă în cel mai mare "marş" teatral din ultimii ani,

Spectacolul "Biloxi Blues" are turneu în 20 de oraşe

Tudor Chirilă şi colegii săi din distribuţia spectacolului "Biloxi Blues" pleacă în cel mai mare "marş" teatral din ultimii ani, un turneu naţional care se va desfăşura în 20 de oraşe şi va include şi petreceri cu temă militară.

Povestea unor recruţi din cel de-al Doilea Război Mondial pe care un superior îi instruieşte pentru front, "Biloxi Blues" de Neil Simon cucereşte publicul printr-un umor sincer, prea puţin "lucrat" din culise. Tineri soldaţi, "călcaţi în picioare" de un sergent autoritar, îşi leagă destinele instantaneu, devenind fraţi de suferinţă. Un viitor scriitor le culege de pe chip emoţiile şi le consemnează într-un jurnal. Montarea de la Bucureşti, în regia Iarinei Demian, s-a jucat cu casa închisă de la premiera din ianuarie. Timp de o lună şi jumătate, reprezentaţiile la Teatrul de Comedie vor înceta, pentru că actorii pleacă într-o misiune deloc secretă.

Actorii vor avea bloguri

Informaţiile despre turneu sunt disponibile şi pe site-ul www.biloxiblues.ro.
Tudor Chirilă, alias sergentul Toomey, şi soldaţii din spectacol vor ţine bloguri, pentru a-şi apropia mai mult publicul. O formă de interactivitate vor fi şi petrecerile cu temă militară de după fiecare reprezentaţie, la care spectatorii vor putea sta de vorbă cu actorii. La Biloxy Army Party vor avea însă acces şi cei care n-au fost la spectacol, dar care au chef de stand-up comedy, concursuri şi prelucrări ale unor cântece din mediul cazon. Ţinuta obligatorie este cea militară (măcar un accesoriu…).

Unde?

Turneul "Biloxi Blues" va începe luni la Cluj (Teatrul Naţional) şi va continua pe 13 martie la Timişoara (Teatrul Naţional) şi pe 14 martie la Oradea (Casa de Cultură). Vor urma Suceava, Iaşi şi Piatra Neamţ între 19 şi 21 martie, iar apoi Braşov, Târgu Mureş, Ploieşti, Arad, Baia Mare, Satu Mare, Deva, Constanţa, Brăila, Craiova, Sibiu, Râmnicu Vâlcea, Bacău, Galaţi. În fiecare săptămână se vor juca trei spectacole. Cele mai multe dintre acestea vor avea loc la teatrele din oraşele respective. Unde nu sunt teatre, actorii intenţionează să joace în alte spaţii. De exemplu, deoarece la Suceava nu sunt condiţii, actorii au ales Casa de Cultură.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite