Trupele britanice n-au torturat prizonierii irakieni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

* Imaginile din "Mirror" - un fals grosolan * "Amnesty International" ii acuza pe militarii britanici de uciderea fara motiv a civililor irakieni

Ministrul britanic al apararii, Geoff Hoon, a anuntat, luni, in Camera Comunelor, ca imaginile publicate de cotidianul "Daily Mirror", prezentand soldati din regimentul regal Lancashire in timp ce tortureaza un prizonier irakian sunt "un fals grosolan". Analizand imaginile prezentate de cotidianul citat, specialistii politiei militare au ajuns la concluzia ca vehiculul care apare in fundal, un camion Bedford MK, nu este utilizat de trupele britanice din Irak. Anchetatorii au ajuns la concluzia ca este vorba despre un trucaj, "tortura" fiind inscenata la baracile militare din Lancashire. TotusI, oficialii britanici n-au scapat de implicatiile scandalului prizonierilor irakieni. Acuzatiile privind maltratarea irakienilor figureaza si intr-un raport al Crucii Rosii internationale, adus la cunostinta guvernului de la Londra si administratiei de la Washington cu un an in urma. Desi raportul se concentreaza asupra inchisorilor aflate sub administratie americana, unde abuzurile sunt semnalate foarte frecvent, exista destule referiri la comportamentul necorespunzator al armatei britanice in Irak. Potrivit presei de la Londra, raportul denunta brutalitatea soldatilor britanici fata de prizonierii care refuza sa se supuna ordinelor. De asemenea, britanicii sunt acuzati de uciderea, in detentie, a unui prizonier, al carui certificat de deces mentioneaza "moarte prin axfixiere". Geoff Hoon sustine ca nici el, nici vreun alt membru al cabinetului Blair nu au vazut raportul Crucii Rosii inainte ca fragmente din continutul acestuia sa fie publicate in presa. Hoon a afirmat in Camera Comunelor ca raportul a fost inaintat liderilor militari care "au luat masurile ce se impuneau", fara sa considere necesar sa informeze conducerea departamentului apararii despre acest raport. Ministrul britanic al apararii a prezentat "scuze, in mod neconditionat", tuturor irakienilor care ar fi fost supusi unui tratament necorespunzator din partea militarilor britanici. Hoon a anuntat ca, in total, 33 de anchete au fost initiate de politia militara in legatura cu cazurile in care civilii irakieni au fost ucisi sau supusi unor tratamente necorespunzatoare. "Doua dosare sunt in faza avansata, iar decizia de incepere a urmaririi penale urmeaza sa fie luata", a spus el. Ieri, ziarele de la Londra publicau un raport al organizatiei "Amnesty International", care acuza soldatii britanici ca au ucis civili irakieni care nu prezentau nici o amenintare. Potrivit acestei organizatii, militarii britanici s-ar face vinovatI de uciderea fara motiv a 37 de civili irakieni de la 1 mai 2003, data oficiala a incheierii razboiului in Irak. Cel mai zguduitor caz din intregul raport este cel al unei fetite de opt ani, impuscata in abdomen in orasul Karmat Ali de catre o patrula a companiei B a Batalionului Reginei. "Amnesty International" ii acuza pe comandantii militari britanici ca nu au luat nici o masura pentru pe depsirea acestor acte. Anchetele deschise in unele cazuri, sustine documentul, au fost pur formale, in majoritatea cazurilor ele dand dreptate soldatilor, care ar fi actionat "in legitima aparare".

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite