Tribunalul analizează micşorarea capitalului la Rapid Bucureşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Echipa de fotbal Rapid Bucureşti a suferit pierderi financiare, în ultimii doi ani, evaluate la 54.750.116 de lei, potrivit unui raport al Consiliului de Administraţie al clubului.

Echipa de fotbal Rapid Bucureşti a suferit pierderi financiare, în ultimii doi ani, evaluate la 54.750.116 de lei, potrivit unui raport al Consiliului de Administraţie al clubului.

Profitul "pe minus" al societăţii a fost unul din motivele pentru care CA a votat, pe 7 martie anul acesta, diminuarea capitalului social prin reducerea valorii unei acţiuni de la 3.350 de lei la 414 lei. Decizia a fost luată de Asociaţia Generală a Acţionarilor cu trei săptămâni înainte de tranzacţia prin care Fathi Taher a preluat 72% din acţiunile clubului.

Omul de afaceri Jean Valvis, proprietar a două acţiuni la SC Fotbal Club Rapid SA, care reprezintă 0,01142% din acţionariatul echipei de fotbal, a contestat micşorarea capitalului social la tribunal. "Nu înţeleg de ce acum, când construim un Rapid european cu transparenţă, aşa cum a spus domnul Taher, în loc să injectăm bani la Rapid SA, se decide diminuarea capitalului social de la 16 la 2 milioane de euro", a declarat Jean Valvis.

George Copos a explicat, la câteva zile după şedinţa AGA, că decizia de micşorare a capitalului social s-a făcut respectând Legea societăţilor comerciale. "Nu este vorba despre nicio inginerie financiară şi nici despre vreo încercare de a eluda fiscul. Este vorba despre operaţiuni specifice societăţilor comerciale, prevăzute şi impuse de legislaţia în vigoare", spunea Copos.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite