Trei anotimpuri într-un weekend

0
Publicat:
Ultima actualizare:

A fost soare, apoi a început să plouă şi imediat ploaia s-a transformat în ninsoare. Şi asta în doar trei zile. Vremea ne-a cam jucat feste în weekendul care tocmai s-a încheiat. Practic, în 48 de ore am trecut direct de la vară la iarnă. Temperaturile au scăzut, de vineri de la prânz până duminică după-amiază, chiar şi cu 20 de grade Celsius.

Meteorologii spun că prăbuşirea bruscă a temperaturilor este cauzată de un front atmosferic de origine polară, însă previziunile specialiştilor arată că la mijlocul săptămânii vremea va reveni la normalul acestei perioade.

Bucuria primei zăpezi

Ploaia a scos umbrelele de la naftalină



Ziua de ieri a fost mohorâtă în majoritatea ţării. A plouat mocăneşte şi doar în zonele montane precipitaţiile s-au tranformat în ninsoare. La Predeal, la Bâlea Lac, dar şi în Munţii Parâng sau în Masivul Ceahlău a nins, iar zăpada a atins în unele locuri - pe Transfăgărăşan - chiar şi 20 de centimetri.

La Predeal, neaua s-a aşternut într-un strat consistent, de 15 centimetri, iar circulaţia pe DN 1 Bucureşti-Braşov a fost îngreunată. Şi dacă pentru şoferi venirea iernii n-a fost un motiv de bucurie, pentru turişti însă prima zăpadă a fost motiv de veselie.

Ploaia a scos umbrelele de la naftalină

Bluzele cu mânecă scurtă erau încă „la modă“



Chiar dacă în urmă cu o zi făcuseră plajă la terase, turiştii au fost fericiţi ca după numai câteva ore să „sară" direct în sănii. „Suntem de vineri la Predeal şi de dimineaţă nu ne-a venit să credeam când am văzut că e totul alb. Omătul e numai bun să facem un om de zăpadă", ne‑a spus Nicu, din Bucureşti, care alături de prietena sa Geanina meşterea la un om de zăpadă pe Pârtia Clăbucet.

Tot pe pârtie era ieri şi Nicolae

Costache împreună cu familia sa. „Am venit de la Buşteni, unde ploua. A meritat drumul, iar acum am strâns crenguţe şi frunze pentru a împodobi acest om de zăpadă", ne-a mărturisit Nicolae. Mai mulţi copaci s-au prăbuşit peste liniile de contact de cale ferată în zona Timişul de Sus. Din acest motiv, timp de aproape cinci ore, sâmbătă noaptea, circulaţia pe calea ferată în zona Văii Prahovei a fost blocată.

Bluzele cu mânecă scurtă erau încă „la modă“

Turiştii au ridicat primul om de zăpadă



Iarnă la Rânca şi în Parâng

Masivul Parâng, din judeţul Hunedoara, a fost acoperit de un strat subţire de zăpadă, după ce a nins la altitudini de peste 1.500 de metri. Prima ninsoare din această toamnă a fost adusă de temperaturile care au scăzut brusc în acest sfârşit de săptămână. Puţini turişti s-au putut bucura de peisaj. Deşi telescaunul spre staţiunea Parâng funcţionează, numărul celor care au urcat a fost mic. Vârful montan era acoperit de ceaţă, iar urcarea pe munte nu era recomandată.

În zilele următoare, potrivit meteorologilor, temperaturile vor creşte, astfel încât sunt şanse mici ca zăpada să se menţină. „Este prima zăpadă înainte de sezonul de iarnă, dar, cu siguranţă, vor mai fi zile de toamnă", a declarat Sabin Cornoiu, şeful Salvamont Gorj. Prin surprindere au fost luaţi şi locuitorii zonelor montane ale judeţului Cluj. Ninsoarea în staţiunea Băişoara, din Munţii Apuseni, a început în jurul orei 11.00 şi a durat preţ de câteva ore.

„A nins destul de tare, cu fulgi potriviţi. Ar trebui să ningă toată ziua ca zăpada să fie suficientă măcar pentru săniuş", a declarat ieri Dana Nicula, managerul Pensiunii Andreea din Băişoara.

Transfăgărăşanul rămâne deschis

Transfăgărăşanul va rămâne deschis până la sfârşitul lunii, iar cei care vor să se bucure de ninsoare, pot da o fugă la munte. Înainte de a pleca, nu trebuie să uite acasă echipamentul de iarnă. „Nu există deocamdată pericol de avalanşă, dar cei care merg pe creastă trebuie să aibe îmbrăcăminte groasă, colţari, piolet sau beţe de schi cu ei", spune Ion Sănduloiu, şeful Serviciului Salvamont Argeş.

„Foc" şi ploaie pe litoral

Sâmbătă, a fost zi de plajă pe litoral, la prânz înregistrându-se 24,6 grade Celsius. Începând din seara de sâmbătă, şi Dobrogea a fost afectată de ciclonul care s-a format pe Oceanul Atlantic şi care a adus vânt de origine polară pe continentul nostru. „Astfel, temperatura a scăzut cu 4 grade faţă de norma climatologică a  acestei perioade", a spus Vasile Torică, şeful Centrului Meteorologic Regional Dobrogea.

A plouat chiar şi cu 50 de litri pe metru pătrat în sudul litoralului. Şi astăzi, în Dobrogea, vremea va avea aceleaşi caracteristici şi fenomenul predominant va fi ploaia. Abia de miercuri vremea se va îmbuna, iar temperaturile vor urca până la 22 de grade Celsius. Material realizat cu sprijinul redacţiilor „ADS"

25 de centimetri. Atât măsura ieri stratul de zăpadă în unele porţiuni de pe Transfăgărăşan.

Turiştii au ridicat primul om de zăpadă

Click pe foto pentru a vedea temperaturile din acest weekend



Vremea rămâne rece câteva zile

Meteorologii spun că vremea va continua să rămână rece în prima parte a acestei săptămâni. Cauza răcirii este aerul rece de origine polară, care săptămâna trecută a  stăpânit Europa Centrală, iar acum a ajuns în România şi a adus temperaturi mai mici cu 10 grade faţă de cele normale acestei perioade, ne-a informat meteorologul Dumitru Baltă.

În cursul zilei de astăzi, temperaturile vor creşte uşor, mai ales în vestul ţării, dar vor rămâne mai mici cu 5-6 grade faţă de nivelul limitelor normale ale lunii octombrie. Maximele vor fi între 11 grade, în estul Transilvaniei, până la 19 grade în sud-vestul extrem. Norii se mai risipesc, dar va continua să plouă în sud şi în sud-est. Vântul va mai sufla cu intensificări în est şi la munte. În Capitală va fi tot rece, temperatura aerului va avea cel mult 15-16 grade Celsius şi va ploua trecător.

Mâine, vremea se va dezmorţi puţin. Maximele vor fi între 13 şi 20 de grade Celsius în sud-vest. Norii vor acoperi temporar cerul în majoritatea regiunilor şi va ploua pe arii restrânse în sud şi în sud-est şi izolat în restul ţării. Vântul va sufla peste moderat doar la munte. În Bucureşti va fi mai cald faţă de zilele trecute, dar vor fi nori şi va ploua slab. Maximele vor fi de 18-19 grade Celsius.

25 de centimetri. Atât măsura ieri stratul de zăpadă în unele porţiuni de pe Transfăgărăşan
Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite