Trei lecţii de civism

care au maşini proprii nu le folosesc, pentru că le rup în gropi şi hârtoape sau rămân împotmoliţi în noroaie. O rată din care curg tablele circulă o dată pe zi cu ajutorul inimoşilor

care au maşini proprii nu le folosesc, pentru că le rup în gropi şi hârtoape sau rămân împotmoliţi în noroaie. O rată din care curg tablele circulă o dată pe zi cu ajutorul inimoşilor cetăţeni care coboară să o împingă de câte ori este nevoie. După `90 au apărut primele semne ale deşteptării simţului civic. Cum totul era centralizat, oamenii s-au mobilizat să vină la Bucureşti pentru a obţine fonduri ca să repare drumul. Au strâns din sat o putinică de brânză, patru curcani, o vadră de ţuică bună de prună şi alte câteva mizilicuri, fructe şi legume. În Capitală au făcut transferul dintr-un portbagaj într-altul, nu fără a primi ceva în schimb. S-au întors de la ministere cu hârtia aprobată. Peste câteva săptămâni au apărut nişte muncitori cu ceva utilaje, care au asfaltat vreo 300 de metri în mijlocul satului, după care şi-au luat lopeţile şi nu i-a mai văzut nimeni până în ziua de azi. Apoi, a început nebunia cu retrocedările de terenuri, mai ales forestiere. Abia reîmproprietăriţi, oamenii au constatat repede că pădurile lor erau tăiate noaptea de camandouri neidentificate, dar puteau să vadă ziua buştenii în camioanele grele care curgeau unul după altul stricând şi mai rău drumul. Au încercat să-şi păzească pădurile, dar mulţi au fost bătuţi de hoţi şi au renunţat. Unii au vândut pe la firme, la preţuri de nimic, doar-doar se vor alege cu ceva. Alţii, mai încăpăţânaţi, au plecat din nou la orş cu jalba în proţap, s-au dus la Poliţie, la Direcţia Silvică, dar nu a constatat nimeni nici o ilegalitate. Oamenii s-au întors acasă, camioanele încărcate cu buşteni au continuat să curgă, zi de zi şi noapte de noapte, până când nu a mai rămas nimic de tăiat. Dar, în cele din urmă, spiritul civic a renăscut în comună. O delegaţie numeroasă, fruntea satului, a mers la prefectură să reclame jaful. Au fost primiţi cu amabilitate. Înaltul funcţionar i-a întrebat cu un zâmbet de încurajare dacă au venit să-l susţină pe brigadierul silvic propus candidat la primărie din partea partidului pe care îl reprezintă. Oamenii au răspus că, din contră, îl reclamă pentru furtul lemnului sau cel puţin pentru că nu-şi face datoria. Zâmbetul a dispărut brusc şi a fost chemat portarul, care i-a dat afară din birou. A treia oară, cetăţenii s-au mobilizat local, la primărie, pe principiul subsidiarităţii. Procesul de integrare europeană ajunsese şi în comuna lor. Oamenii i-au cerut primarului să facă un proiect PHARE pentru reabilitarea drumului. Aici au avut succes. UE a dat banii, lucrările au început. Numai că nu au fost pentru drum, ci s-au săpat şanţuri pentru aducţiune de apă. Drumul a devenit impracticabil. Oamenii stau la porţi privind ce s-a ales de drumul lor. Conducta de apă nu le foloseşte la nimic, pentru că proiectul nu a inclus şi canalizare. Iar să plătească branşamentul şi apoi apa folosită la udatul roşiilor, asta nu o va face nici un ţăran atâta timp cât toată lumea are fântână în curte. Acum se zvoneşte că vine Sanepidul să le sigileze fântânile.