Trei cazuri de meningită la Buzău

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Nu există pericolul unei epidemii, afirmă medicii

Medicii de la Secţia de Boli Infecţioase a Spitalului Judeţean din Buzău au intrat în alertă după ce, în ultimele zile, au fost internate trei persoane bolnave de meningită.
Cu toate acestea, nu există pericolul unei epidemii, deoarece persoanele infectate au forme diferite de meningită şi nu există nici o legătură între pacienţi. Un tânăr de 16 ani a fost adus în stare gravă la spital, după ce a prezentat simptomele afecţiunii meningococice "Purpura Fulminans". Această afecţiune este determinată de bacterii şi poate provoca decesul în zece ore de la declanşare. Medicii susţin totuşi că pacientul a fost tratat încă din faza incipientă şi există şanse de vindecare, deşi nu poate fi prevăzută clar evoluţia lui. În privinţa celorlalţi doi bolnavi, un copil de 10 ani şi un bărbat, diagnosticaţi cu meningită, medicii au declarat că sunt în afara oricărui pericol, fiind strict supravegheaţi.
Doar copilul în vârstă de 10 ani a fost diagnosticat cu meningită virală. În cazul bărbatului, boala este asociată cu TBC. "Aproape fiecare persoană este purtătoarea bacteriei care provoacă meningita, însă boala se instalează numai atunci când găseşte un organism slăbit", ne-a declarat prof. dr. Emanoil Ceauşu, director adjunct al Spitalului de Boli Infecţioase şi Tropicale "Victor Babeş" din Bucureşti. Acesta mai spune că trei cazuri într-un judeţ nu reprezintă o situaţie periculoasă, aceste îmbolnăviri fiind normale pentru această perioadă a anului.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite