Trebuie să ai talent la timp

altele. Comparat cu alte interviuri, acesta, despre ştefan, parcă denotă mai multă ataşare între actor şi personaj. Poate pentru că e ultimul. Poate pentru că e ştefan mai apropiat de Dan.

altele. Comparat cu alte interviuri, acesta, despre ştefan, parcă denotă mai multă ataşare între actor şi personaj. Poate pentru că e ultimul. Poate pentru că e ştefan mai apropiat de Dan. Poate pentru că Bordeianu este de săptămâna aceasta şi actor de cinema. Se lansează "Lacrimi de iubire".
- Eşti în al treilea an. Cum e?
- Lucruri noi şi lucruri vechi. Sunt foarte multe lucruri pe care le-am învăţat în toată perioada asta, foarte multe lucruri cu care m-am obişnuit, cu care m-am familiarizat, dar confruntându-te în cele trei cazuri cu alte situaţii, cu alte personaje, rutina care ne paşte se diluează. Dacă ar fi să punem cap la cap perioadele de vacanţă, s-ar strânge două luni jumătate, hai să zic trei, în toţi anii ăştia.- Eşti în al treilea an. Cum e?
- Lucruri noi şi lucruri vechi. Sunt foarte multe lucruri pe care le-am învăţat în toată perioada asta, foarte multe lucruri cu care m-am obişnuit, cu care m-am familiarizat, dar confruntându-te în cele trei cazuri cu alte situaţii, cu alte personaje, rutina care ne paşte se diluează. Dacă ar fi să punem cap la cap perioadele de vacanţă, s-ar strânge două luni şi jumătate, hai să zic trei, în toţi anii ăştia.
- Te plângi?
- În mod normal n-aş avea dreptul să mă plâng şi oricum nu am dreptul să mă plâng, dar, dacă e să mă gândesc la câte ore am petrecut aici, atunci da, aş putea să mă plâng. Dar nu fac asta, pentru că, uită-te în jurul nostru. Sunt o grămadă de actori care nu-şi găsesc de lucru, şi nu neapărat mai puţini talentaţi, mulţi dinte ei chiar mai talentaţi decât mine. Dar aşa e meseria asta. Norocul joacă un nepermis de mare rol. Sunt trei ani. Sunt foarte multe stadii prin care am trecut, am foarte multe etape prin care am trecut. Am evoluat, sunt foarte multe experienţe pe care le-am încercat, care pe mine m-au maturizat foarte tare. Nu că aş fi acum pe cât de matur ar trebui să fiu, dar m-au mai liniştit, m-au mai potolit. Ceea ce nu ştiu dacă îmi place neapărat, parcă îmi plăcea înainte, când eram mai zăpăcit.
- Ai mai merge în Barfly…
- Da. Aş mai merge. Aş mai duce viaţa pe care o duceam înainte, deşi nu cred că aş mai avea suficientă energie. Timpul îl văd altfel acum, a căpătat alte valenţe. Acum contează mai mult timpul cu familia, de exemplu. ştiu că sună a vorbe mari şi frumoase date într-un interviu, dar nu-i aşa. Pentru că o oră pertecută cu mama pe săptămână are o foarte mare valoare acum.
- După serialul ăsta, iei pauză?
- Da. Cel mai probabil, da. Am obosit. Nu vreau să fac rabat. Nu e neapărat că nu mai pot. Cât mai pot, pot. Dar, la un moment dat, dacă văd că nu mai merge, zic stop şi-i dau naibii de bani. Nu mă las de meserie, înseamnă doar că o să fac o grămadă de alte chestii. Doar că nu ştiu dacă o să mă mai exprim în televiziune. E foarte greu, e o muncă foarte grea, ştiu că pare patetic, dar chiar zilele trecute mă gândeam la asta. Sunt 200 de episoade. În ritmul în care lucrăm noi... cred că sunt foarte puţini care pot să ducă aşa ceva. Azi, de exemplu, am 27 de secvenţe. Dacă facem o medie, înseamnă aproape 30 de minute de material difuzat, filmat într-o zi. Or, pentru 30 de minute la teatru repeţi o lună. Pentru 30 de minute de filme ai 30 de zile de pregătire.
- şi aici cum te pregăteşti?
- Cel mai important e la nivel psihic, să reuşesc să-mi apropii personajul. Învăţ personajul, citesc scenariul, dar textele se învaţă la cadru. N-am timp fizic să stau acasă să le învăţ. Sunt capabil acum să citesc o pagină de text şi să o învăţ din prima. Cu mici variaţii, normal. Sigur că le uiţi la cinci minute după ce le-ai filmat. Nu că nu m-ajută memoria. Dar aşa m-am obişnuit. Nici nu cred că aş mai avea răbdare să lucrez, să repet ca în teatru, luni de zile, cred că aş înnebuni.
- Te gândeşti să te laşi de teatru?
- Nu, în niciun caz, în niciun caz. Dar îmi place antrenamentul ăsta. Cred că e cel mai important lucru la un actor, să fii pregătit tot timpul. Asta e, trebuie să ai talent la timp. Dacă vrei să mai faci încă o dată, degeaba, s-a terminat, s-a tras, următoarea.
- Cum e ştefan?
- Sunt stări normale, prin care trec toţi oamenii. ştefan e un tip care nu crede în răutatea oamenilor, el nu e naiv, nu e prost. El pleacă de la premisa că toţi oamenii sunt buni, şi îi dovedesc toţi din jur, de multe ori, că nu e chiar aşa, cum e mama lui, de exemplu, care se poartă foarte urât cu el, îl manipulează şi care îl cam calcă în picioare. Bănuiesc că va ajunge la un moment dat să spună "mama voastră de hoţi, de bandiţi, las că v-arăt eu vouă". ştefan trece prin foarte multe situaţii, prin foarte multe momente grele, şi, ca noi toţi, are scăpări. Ca noi toţi, fiind uman şi încercând să-l aducem mai aproape de realitate, şi Iura are momente când scapă frâiele din mână. şi are momente când mai bea un pahar, mai strigă, mai ţipă şi se mai revoltă, pentru că n-are cum să se încarce cu totul în el.
- Cum joci beţia?
- Stările de beţie sunt foarte greu de jucat pentru că sunt pe muchie de cuţit. Ori joci acea beţie unde nu se vede că eşti beat, pentru că de fapt la foarte puţini oameni se vede că sunt beţi, nu vorbesc acum de acea beţie cruntă. Ameţeala, aia nu prea se vede, şi atunci e foarte greu de jucat pentru că, dacă o joci puţin prea mult, cazi în făcătură. şi dup-aia, vin scenele în care e acea abţiguială completă. În care se taie filmul, în care se învârte camera, se dublează linia şi personajele, se încarcă replicile. şi informaţia circulă pe lângă, se mai pierde. Acolo trebuie să te arunci, că nu mai ai arbitru, să spună dacă e bine sau nu. Degeaba te pregăteşti ca prostul zile înainte, trebuie doar să te arunci. Îmi amintesc de o poveste cu doi actori mari de la Hollywood care se întâlnesc. Unul dintre ei arăta foarte rău, nebărbierit, cearcăne şi e întrebat de celălalt ce-a păţit. "Filmez unu care e varză şi m-am gândit să văd cum e…". şi celălat îi zice: "Păi, stai că nu e nevoie decât de puţin machiaj şi puţin talent". Am jucat atât de multe situaţii în ăştia trei ani de zile, practic am jucat cam tot prin ce poate trece un om. şi la trei personaje diferite. Îmi place că le cunosc pe toate.
- Mai poţi să joci ca la Nottara?
- ştefan are foarte multe elemente de comedie. Eu nu mai cred în actoria aia în care eşti ori actor de comedie, ori actor de dramă, nu ştiu ce-i aia, eu sunt actor şi atât. Într-adevăr, cum am învăţat noi de la domnul Albulescu, comedia e farmacie, e foarte exactă. E vorba de ce dai şi primeşti înapoi şi de ritm, e totul matematică.
- Cum a fost să-l iei pe Andrei din telenovelă şi să îl duci în "Lacrimi de iubire", varianta pentru cinema?
- E film. Sigur că este inspirat din dragostea lui Andrei cu Alexandra, dar, ca story, acţiunea se petrece undeva după. Este finalul telenovelei, încununarea tuturor eforturilor lui Andrei de a o cuceri pe Alexandra şi de a trăi fericiţi până la adânci bătrâneţi. Sigur că filmul e film, e scenariu de film, au fost eforturi de a-l aduce în starea asta, dar cred că s-a ajuns, până la urmă, la a-l face un produs cinematografic. Singura mea nemulţumire legată de proiect a fost şi este faptul că n-am avut suficient de mult timp să mă aşez… personajul ăla era, era Andrei şi-l jucasem un an de zile… dar filmul e altfel şi n-am avut suficient timp să mă pun în noua situaţie pe care trebuia s-o joc. Nu e uşor să treci de la serial la film în numai câteva zile. ţin minte că am terminat filmările la telenovelă, a trebuit să plec, tot cu treabă, câteva zile din Bucureşti, şi m-am întors direct la filmări pentru lungmetraj. şi l-am filmat în 16 zile, într-un ritm care depăşeşte orice imaginaţie şi care era mai mult chiar decât cel de la telenovelă. Sper că am reuşit să facem primul film românesc de după "90 de acest gen. Un film romantic şi atât. Pentru că e un gen de film care la noi nu s-a făcut deloc. şi aşa cum prima telenovelă de la Acasă TV a dat naştere unei noi tendinţe în piaţă, sper că aşa va reuşi şi filmul ăsta.