Trebuie sa construiti drumuri!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Rolul meu este acela de a ajuta Romania pe drumul sau catre democratie, a spus, in prima sa conferinta de presa de la venirea sa la Bucuresti, in calitate de ambasador al SUA, Nicholas Taubman.

Rolul meu este acela de a ajuta Romania pe drumul sau catre democratie, a spus, in prima sa conferinta de presa de la venirea sa la Bucuresti, in calitate de ambasador al SUA, Nicholas Taubman. Noul reprezentant al Washingtonului s-a lansat apoi intr-un adevarat discurs despre democratie, spunand ca aceasta se construieste de la baza societatii si nu este impusa de sus ca o dictatura, si, in nici un caz, nu este o hotarare pe care o iei astazi, iar de maine o pui in practica. "In democratie si in afaceri, afirma Taubman, ai dreptul sa reusesti, dar ai si dreptul sa esuezi". Discursul ambasadorului Taubman a relevat o sensibila schimbare de accente in politica americana din Romania. Acesta a declarat ca aplicarea transparenta a legii, coruptia si sistemul judecatoresc sunt subiecte care merita toata atentia, dar, in aceeasi masura, pentru Romania este important sa aiba o economie de piata puternica, un mediu inconjurator de calitate si o infrastructura moderna, pentru a putea face parte din schimbul international de marfuri. "Toate tarile din jur construiesc drumuri, a declarat Taubman, si pentru a fi parte a acestui proces, pentru a va putea transporta marfurile, pentru a le vinde in Europa de vest, trebuie sa construiti si voi". Referitor la problema adop-tiilor internationale, subiect considerat de Administratia SUA ca fiind in suspensie, Taubman a spus ca SUA inteleg ca aceasta chestiune este foarte delicata si ca doresc ca acele dosare demarate si aprobate inainte de impunerea Moratoriului sa fie finalizate. In legatura cu declaratia ministrului rus al apararii, Serghei Ivanov, potrivit caruia Rusia va lua masuri de raspuns odata cu apropierea bazelor SUA de granitele sale, Taubman a afirmat ca scopul comun al ambelor tari, SUA si Federatia Rusa, este lupta impotriva terorismului. "Nu cred, a spus ambasadorul american, ca rusii considera micile contingente americane si bazele de aici un pericol la adresa lor."

Basescu vrea un rol mai mare in Irak
Presedintele Traian Basescu a declarat ziarului "Washington Times" ca strategia presedintelui George Bush de castigare a razboiului din Irak ar trebui "ajustata putin", iar Romania ar merita un rol mai mare in procesul de luare a deciziilor in aceasta tara. Potrivit articolului publicat de "Washington Times" in editia sa din 8 decembrie, Basescu a fost de acord cu intrebarea ziaristului de la aceasta publicatie, potrivit careia Washingtonul nu a consultat "suficient" Bucurestiul in procesul de luare a deciziilor din Irak. Seful statului roman a mentionat insa ca intreaga contributie a Romaniei a fost limitata la zona de sud-est a Irakului, unde sunt stationate trupele romane. Basescu a aratat ca Romania mentine in Irak al patrulea contingent militar ca marime, dupa SUA, Marea Britanie si Polonia. In plus, seful statului roman a reluat promisiunea ca trupele din tara sa vor ramane in Irak atat timp cat va fi necesar. Apoi, comenteaza "Washington Times", Traian Basescu a facut un comentariu rar pentru un aliat "devotat" al Statelor Unite si a spus ca planul lui Bush ar trebui, "probabil, ajustat putin". "Presat sa detalieze ce ajustari crede ca ar fi necesare la strategia presedintelui Bush, Basescu a spus ca nu a vrut sa critice politica americana, dar planul ar trebui sa fie amendat pentru a reflecta situatia", a relatat "Washington Times" discutia cu Basescu. Presedintele Romaniei le-a mai spus ziaristilor americani ca este mai increzator in viitorul Irakului decat al Afganistanului. El a explicat ca irakienii au o traditie in administrarea tarii, in timp ce Afganistanul are o organizare tribala.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite