Transporturile, căpuşate de subalternii lui Berceanu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Şefii Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale şi-au angajat nevestele în firme abonate la contracte pe bani publici O succintă verificare a declaraţiilor de avere a

Şefii Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale şi-au angajat nevestele în firme abonate la contracte pe bani publici

O succintă verificare a declaraţiilor de avere a directorilor CNADNR arată că majoritatea celor care împart banii publici în compania subordonată Ministerului Transportului au câştigat sume de ordinul miliardelor fie din colaborări cu firme care au primit contracte de la CNADNR, fie banii au intrat în bugetul familiar prin intermediul nevestelor sau copiilor, care au fost angajaţi cu salarii mari în companiile respective.

Conform dezvăluirilor din săptămânalul "Academia Caţavencu", mai mulţi directori "căpuşează" CNADNR, acordând contracte grase unor companii ce le-au angajat rudele pe salarii occidentale. Unul dintre cazurile de notorietate în minister este al directorului adjunct al CNADNR, Ioan Harkel. Norbert, fiul lui Ioan Harkel, a fost angajat la firma Masterdrum Carei, oraş din care provine actualul director de la CNADNR.

Ecaterina Munteanu, directoarea executivă, are soţul colaborator la Han Grup SA, o firmă turcească beneficiară a unor contracte de zeci de milioane de euro, pentru refacerea drumurilor din Capitală. Numai în perioada 2005-2006, Han Grup SA a primit, printre altele, 20 milioane de euro pentru refacerea sistemului de semaforizare în Capitală.

30.000 de dolari din contracte de colaborare

Nici directorul adjunct Florin Goroneanu nu şi-a lăsat nevasta de izbelişte: soţia lui lucrează la firma Irimat Cons, de asemenea beneficiară de contracte de la CNADNR.

Iulian Poenaru, şeful biroului de audit intern de la compania din subordinea ministrului Berceanu, a câştigat anul trecut peste 30.000 de dolari din contracte de colaborare cu mai multe companii, printre care şi Plastidrum - reprezentanţa din România a firmei suedeze Geveko. Plastidrum a încheiat un contract de peste 80 milioane de euro cu CNADNR pentru întreţinerea marcajelor rutiere.

Nevasta lui Mircea Eupure, directorul executiv de la CNADNR, lucrează pentru două companii care au afaceri directe cu firma de stat condusă de soţ: IPTANA SA, care a proiectat autostrada Bechtel, şi Freyrom România, reprezentanţa concernului francez Fressinet, implicat şi în proiectul Bechtel.

Ultima "nevastă" din lista celor de la CNADNR este de sex masculin: Vladimir Dan, soţul Elenei Dan, director adjunct. Soţul este angajat la Conteam SRL Bucureşti, firmă contractată de Primăria Capitalei pentru restaurarea mai multor monumente istorice.

Societate

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite