Transplantul de mână, posibil şi în România

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În România s-ar putea efectua, în curând, primul transplant de mână, a anunţat prof. dr. Ioan Lascăr, preşedintele Asociaţiei Chirurgilor Plasticieni. Acest tip de transplant se efectuează

În România s-ar putea efectua, în curând, primul transplant de mână, a anunţat prof. dr. Ioan Lascăr, preşedintele Asociaţiei Chirurgilor Plasticieni. Acest tip de transplant se efectuează în numai şase ţări din lume şi va fi realizat la noi în ţară pentru acei pacienţi care au amputaţii bilaterale, iar gradul lor de dependenţă faţă de familie este maxim. "Dacă din punct de vedere tehnic transplantul este realizabil, tratamentul de imuno-supresie, dat pentru ca organismul să nu respingă organul, scurtează durata de viaţă a pacientului. De asemenea, este greu de găsit un donator, deoarece este necesară scanarea a 20-30 de posibili donatori până se găseşte unul compatibil din toate punctele de vedere", a mai spus prof. dr. Ioan Lascăr.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite