Transnistria nu intenţionează să revină la masa tratativelor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Rezultatele oficiale ale referendumului din 17 septembrie, date recent publicităţii, indică faptul că 97,1 la sută dintre alegătorii autoproclamatei Republici Transnistrene s-au pronunţat

Rezultatele oficiale ale referendumului din 17 septembrie, date recent publicităţii, indică faptul că 97,1 la sută dintre alegătorii autoproclamatei Republici Transnistrene s-au pronunţat pentru independenţă şi alipirea benevolă ulterioară la Rusia. Planurile concrete ale regiunii separatiste au fost expuse într-un interviu recent apărut pe site-ul Strana Ru şi acordat de Evghenii Sevciuk, preşedintele Parlamentului, liderul partidului "Înnoirea", care deţine ponderea principală în legislativul aşa-numitei republici. Acesta a anunţat că autorităţile transnistrene intenţionează ca în curând să adreseze conducerii Federaţiei Ruse şi altor state membre ale CSI apeluri de a recunoaşte oficial această "republică". Oficialul de la Tiraspol a declarat că, în urma rezultatelor referendumului, nu vede premise reale ca reprezentanţii transnistreni să revină la masa tratativelor cu Chişinăul, cu privire la crearea unui stat moldovenesc comun. "Acum, cu Republica Moldova - a declarat acesta - putem doar discuta problema normalizării relaţiilor reciproce". Sevciuk nu s-a arătat deloc impresionat de faptul că UE, OSCE, SUA nu au recunoscut rezultatele acestui referendum şi a declarat că până la urmă "birocraţia occidentală va fi nevoită să renunţe la dogmele actuale, care presupun îngrădirea şi un caracter selectiv al normelor democratice şi Transnistria va dobândi recunoaştere internaţională.
Acesta nu a exclus că regiunea separatistă va fi supusă în viitor unei presiuni crescânde, precizând că aceasta va rezista încercării. Pentru a su blinia şi mai mult că planul alipirii Transnistriei la Rusia nu este doar un deziderat fără un suport real, Sevciuk a evocat declaraţia recentă a lui Igor Smirnov, potrivit căreia Tiraspolul intenţionează să adapteze legislaţia proprie celei a Federaţiei Ruse.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite