Traian Băsescu vrea să se adreseze Parlamentului, în 21 septembrie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Şeful statului, Traian Băsescu, a transmis, luni, o scrisoare preşedinţilor celor două Camere, informându-i că doreşte să adreseze Parlamentului, în 21 septembrie, un mesaj pe probleme actuale de politică internă.

Potrivit unui comunicat transmis de Administraţia Prezidenţială, şeful statului a trimis, luni, o scrisoare în acest sens preşedintelui Senatului, Dan Geoană, şi preşedintelui Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase.

Mai citiţi şi:

Traian Băsescu: "Trebuie să reducem toate bugetele"

"În temeiul art. 88 şi art. 65 alin. 2, lit. a) din Constituţia României, precum şi al art. 1 din Regulamentul şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, vă aduc la cunoştinţă faptul că doresc să adresez Camerelor reunite ale Parlamentului un mesaj pe probleme actuale de politică internă", precizează Băsescu, în scrisoare.

Băsescu propune data de 21 septembrie pentru această şedinţă a Parlamentului. "Având în vedere condiţionările agendei de lucru, vă propun data de 21 septembrie 2010, la o oră pe care o veţi stabili dumneavoastră", le-a scris şeful statului preşedinţilor celor două Camere.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite