Traian Băsescu: "Este ultimul an când se mai dau materiale pentru refacerea caselor"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, vineri seară, la Dorohoi, că sinistraţii din judeţele afectate de inundaţii vor fi ajutaţi cu materiale de construcţie pentru a-şi reface locuinţele, el precizând că banii vor proveni de la bugetul de stat, după ce "se va tăia de la educaţie şi sănătate".

"Primul lucru pe care trebuie să îl facă oamenii este să fie solidari unii cu alţii. Cât despre sprijinul Guvernului, se fac evaluări şi vom pune la dispoziţie materialele de construcţie. Banii vor veni de la bugetul de stat. Se va tăia de la educaţie şi de la sănătate", a declarat şeful statului, la Dorohoi.

Preşedintele Traian Băsescu a ajuns, vineri după-amiază, în jurul orei 17.00, în municipiul Dorohoi, grav afectat de inundaţii, fiind întâmpinat de oameni care au început să plângă şi să strige că nu mai au nimic.

Preşedintele a explicat că anul acesta banii vor veni de la bugetul de stat şi că începând de anul viitor, în astfel de cazuri, populaţia va trebui să se bazeze pe asigurări.

"Este ultimul an când se dau materiale pentru refacerea caselor. La anul, dacă nu ai casă asigurată, nu va mai întreba nimeni nimic" a declarat Traian Băsescu.

Băsescu a ajuns la Dorohoi însoţit de miniştrii Elena Udrea şi Gabriel Oprea.

Şeful statului a mers la mai multe case din municipiul Dorohoi grav afectate de revărsarea apelor, iar la vederea acestuia oamenii au început să plângă şi i-au strigat că nu mai au nimic şi că nu au bani să îşi construiască noi locuinţe.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite