Traian Băsescu: România va adera la zona euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Traian Băsescu
Traian Băsescu

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi, la Washington, într-un interviu pentru AP şi transmis de Mediafax, că este optimist în legătură cu aderarea României la euro. Acesta a şinut să sublinieze că "sunt destule ţări în interiorul zonei euro care sunt departe de criteriile pe care noi le îndeplinim la această oră".

Întrebat de controversatele închisori ale CIA din România, preşedintele a glumit: "Avem informaţii despre critici, dar nu ştim nimic despre acest subiect".

"România a atins (prin semnarea Acordului privind amplasarea unor elementele ale scutului antirachetă al SUA, n.r.) cel mai mare grad de securitate din istoria ei", a spus Băsescu negând că relaţiile României cu SUA ar fi generat tensiuni în Europa.

Şeful statului român a adăugat că a discutat despre situaţia din Afganistan şi că a menţionat că partea română se va retrage doar pe măsură ce îşi îndeplineşte obiectivele.

Despre subiectul Roşia Montană, preşedintele a menţionat că reluarea exploatării miniere este de interes naţional şi public. Potrivit lui Băsescu, publicul trebuie să ştie ce riscuri implică exploatarea cu cianuri. De asemenea, Băsescu a spus că nu se justifică întârzierea demarării proiectului.

Şeful statului român a declat că în ciuda situaţiei economice din UE, România va adera la euro.

"Este foarte adevărat că sunt destule ţări în interiorul zonei euro care sunt departe de criteriile pe care noi le îndeplinim la această oră", a mai spus Băsescu.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite