Traian Băsescu, Carol al II-lea, Gheorghiu-Dej

Simpla alăturare a numelor celor trei conducători ai României ar putea trezi din partea adulatorilor lui Traian Băsescu reacţii furioase. Vă rog, nu rupeţi nici ziarul, nu distrugeţi nici

Simpla alăturare a numelor celor trei conducători ai României ar putea trezi din partea adulatorilor lui Traian Băsescu reacţii furioase. Vă rog, nu rupeţi nici ziarul, nu distrugeţi nici computerul, înainte de a vedea argumentele!

Cea mai izbitoare asemănare a lui Carol al II-lea cu Traian Băsescu este dispreţul acestora faţă de instituţiile "slabe". În această categorie intră şi parlamentul, şi partidele politice. Carol al II-lea, pe măsură ce şi-a consolidat autoritatea, a iniţiat o politică "deasupra partidelor", nu în sensul în care ar fi fost neutru, aşa cum se cere unui monarh constituţional, ci prin ignorare sau ostilitate. Ţărăniştii au fost asmuţiţi împotriva liberalilor şi invers. A încurajat disidenţele interne în partide (de exemplu, cea a filo-carlistului Gheorghe Brătianu în PNL), a manevrat astfel încât personalităţile potrivnice lui să aibă un rol marginal (cităm doar cazul lui Iuliu Maniu), a încălcat cutumele politice aducând la putere partide care nu au câştigat alegerile (Guvernul Octavian Goga). Şi-a manifestat de nenumărate ori ostilitatea faţă de viaţa democratică şi parlament. În fine, a constituit un partid "de masă", Frontul Renaşterii Naţionale. Şapte decenii mai târziu, Traian Băsescu procedează la fel: a forţat rezultatul alegerilor parlamentare din 2004 numind un guvern al unor partide perdante, după propria-i mărturie; a încercat să distrugă PNL sponsorizând disidenţa Stolojan-Stoica-Flutur; principalul său adversar, Adrian Năstase, a fost neutralizat prin tele-justiţie şi noi chemări la parchet în momente esenţiale pentru competiţia internă din PSD; Parlamentul a fost diabolizat, încercând să-l pună în conflict cu societatea şi opinia publică; PD şi PLD sunt dirijate de o manieră atât de vizibilă, încât ar putea primi sufixul "TB" (Traian Băsescu). Cine a auzit o opinie critică a PD şi PLD la adresa "perfectului" Traian Băsescu? Dacă monarhul Carol al II-lea s-a înconjurat de o "camarilă", Traian Băsescu este sprijinit de "grupuri de interese", personificate de o Elena, atunci Lupescu, acum Udrea. Trebuie să recunoaştem "superioritatea" lui Traian Băsescu: dacă regele Carol şi-a dezvoltat programul autoritar de-a lungul unui deceniu, Cezarul vaporean a făcut aceste lucruri în numai doi ani. Şi Carol al II-lea, şi Traian Băsescu sunt sprijiniţi de grupuri vocalice de "oameni de spirit", care au văzut în cei doi personaje pentru alte "coordonate istorice". Regele Carol al II-lea merită însă mai multă consideraţie, deoarece a creat Fundaţiile Regale pentru sprijinirea culturii. Traian Băsescu procedează mai direct, potrivit spiritului epocii vitezei, acordând sinecuri în diplomaţie şi administraţie pentru adulatorii săi. Dacă în epoca interbelică Monarhul se întâlnea cu intelighenţia la Fundaţii, acum înţelepţii societăţii civile îşi pot întâlni idolul la Golden Blitz.

Băsescu şi Dej au caracter asemănător

Deşi mai puţin evident la nivelul marelui public, Traian Băsescu şi Gheorgiu-Dej sunt asemănători în privinţa caracterului: plăcerea jocurilor de putere realizate în culise, o mare capacitate de manipulare şi folosirea intrigilor pentru dominare. Dar aspectul cel mai izbitor care îi face comparabili pe cei doi oameni politici este lipsa de constrângeri morale cu care îşi elimină foştii camarazi. La începutul regimului comunist, Ana Pauker şi Vasile Luca s-au asociat cu Gheorghiu-Dej şi cu grupul din închisori mai întâi pentru a lichida grupul Foriş-Koffler şi apoi pentru a-l elimina pe Lucreţiu Pătrăşcanu din partid. (Lozinca momentului era "Ana, Luca şi cu Dej au băgat spaima-n burgheji!"). În 1952 Gheorghiu-Dej a pus la cale, cu sprijinul lui Miron Constantinescu, eliminarea Anei Pauker, a lui Vasile Luca şi Teohari Georgescu. În 1957 îi vine rândul lui Miron Constantinescu de a fi eliminat, alături de un alt "tovarăş", Iosif Chişinevschi.

Inventarul foştilor prieteni, deveniţi victime ale lui Traian Băsescu, este şi el semnificativ. Primul pe listă este Petre Roman, cel care a fost unul din cei mai puternici sprijinitori ai lui Traian Băsescu în lupta cu ceilalţi "baroni" ai PD. Potrivit aceleiaşi logici autoritare, foştii prieteni devin duşmani de moarte. Astfel s-a întâmplat cu Bogdan Niculescu-Duvăz şi Alexandru Sassu, care au contribuit la aducerea lui Traian Băsescu în fruntea PD în anul 2001. Aproape imediat au fost nevoiţi să plece spre PSD, înainte de a fi înlăturaţi complet. "Partenerul lui Traian", aşa cum îi plăcea să-şi spună, Cozmin Guşă, a fost eliminat din PD imediat ce a dat semnale că nu ar respecta întocmai ordinele de la Cotroceni.

În concluzie, ceea ce îi deosebeşte pe cei trei oameni politici este mult mai puţin important decât ceea ce îi face comparabili. În contexte istorice şi internaţionale schimbate, Traian Băsescu, Carol al II-lea şi Gheorghiu-Dej au acelaşi scop (cât mai multă putere personală), doar tactici diferite. De aceea ei sunt, în esenţă, interşanjabili.