Toyota-hibrid, o nouă maşină cu poluare zero

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Concernul Toyota construieşte un model hibrid care va funcţiona cu hidrogen şi electricitate. Maşina va fi de două ori mai rapidă decât modelul precedent, precizează Associated Press.

Concernul Toyota construieşte un model hibrid care va funcţiona cu hidrogen şi electricitate. Maşina va fi de două ori mai rapidă decât modelul precedent, precizează Associated Press.

Managerii companiei au anunţat că noul model este cel mai eficient de pe piaţa automobilelor ecologice. Motorul foloseşte principiul celulelor de combustie şi utilizează hidrogen pentru a le acţiona. Cu o astfel de maşină, poluarea este nulă, întrucât hidrogenul - prin ardere -produce numai vapori de apă.

Raportat la cantitatea de combustibil, Toyota hibridă poate parcurge distanţe mult mai mari decât alte maşini ecologice. Constructorii au anunţat că noua gamă de autovehicule va fi disponibilă pentru a fi cumpărată în leasing, în magazinele din Japonia, cel mai târziu la sfârşitul acestui an. "Nu ne-am gândit încă la un preţ şi nu avem un plan de dezvoltare în alte ţări", a declarat Kayo Doi, purtătoarea de cuvânt de la Toyota.

Guvernul nipon şi-a dat acordul

Cunoscut sub numele de "Fuell Cell Hybrid Vehicle", noul model cu celule de combustie a primit aprobarea guvernului japonez. Constructorii susţin că noul model a fost îmbunătăţit astfel încât să poată porni fără probleme şi la minus 30 de grade Celsius. "E o provocare tehnologică pentru noi să punem în mişcare vehiculul şi pe vreme foarte rece", a mai spus Kayo Doi.

La începutul acestui an, compania a lansat un alt model de hibrid, numit Synergy, care permite reducerea cu 89% a noxelor poluante faţă de motoarele cu combustie internă convenţionale.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite