Toţi consumatorii ar putea primi gaze din producţia internă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministerul Economiei vrea să modifice legea, astfel încât toţi consumatorii să primească gaze din producţia internă. Anunţul a fost făcut de ministrul de resort, Adriean Videanu, în cadrul audierilor de la Comisia de Industrii şi Servicii din Camera Deputaţilor.

"Analizăm posibilitatea să acordăm gaze naturale din producţia internă atât pentru consumatorii industriali cu activitate intreruptibilă cât şi pentru consumatorii casnici. Luni vom avea o decizie, în acest sens", a declarat Videanu.

Legea Gazelor a fost deja modificată. Potrivit modificărilor aduse, consumatorii eligibili care optează pentru statutul de consumator intreruptibil beneficiază timp de şase luni de gaze naturale exclusiv din producţia internă, astfel încât marii consumatori industriali, precum industria îngrăşămintelor chimice, vor achiziţiona gaze la preţ mai mic.

România consumă anual aproximativ 18 miliarde metri cubi gaze. Din acestea, două treimi provin din producţia internă, de la Romgaz şi Petrom, iar o treime este importată din Rusia, prin intermediari.

Societate



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite