Tornadele au răvăşit România în weekend

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Două fetiţe din Deva, luate pe sus cu tobogan cu tot Două fetiţe din Deva, în vârstă de 4, respectiv 5 ani, au fost luate pe sus, vineri seară, în timp ce se jucau pe o trambulină



Două fetiţe din Deva, luate pe sus cu tobogan cu tot
Două fetiţe din Deva, în vârstă de 4, respectiv 5 ani, au fost luate pe sus, vineri seară, în timp ce se jucau pe o trambulină gonflabilă. În jurul orei 18.00, un vârtej a ridicat utilajul, a smuls ţăruşii în care era prins şi l-a aruncat peste un gard, la câţiva zeci de metri. Cele două fetiţe au căzut pe beton, fiind rănite grav. Ele au fost transportate de urgenţă la Spitalul Judeţean din Deva, de unde au fost duse cu salvarea pe Stadionul Cetate din Deva. De aici, cele două fetiţe au fost preluate de un elicopter SMURD care le-a transportat în stare de comă profundă la Târgu-Mureş. Una dintre ele şi-a revenit şi este în afara pericolului, însă cea de-a doua se afla, ieri, în comă terapeutică de gradul II, medicii fiind rezervaţi în ceea ce o priveşte.

Un copac a rănit şase persoane la Sinaia
Patru copii şi doi adulţi au fost răniţi, sâmbătă, la Sinaia, după ce trei fagi au fost smulşi din rădăcină din cauza vântului puternic, în apropierea Castelului Peleş. Tornada, care a durat mai puţin de două minute, a distrus şi câteva tonete aflate în zonă. Din cei şase răniţi, printre care se aflau şi doi turişti străini, cel mai grav a fost accidentată o fetiţă de 12 ani din Moreni. Imediat după accident, ea a fost transportată cu elicopterul SMURD la Spitalul de Urgenţă Floreasca din Bucureşti. Fetiţa, care avea traumatisme la cap, abdomen şi la un picior, a fost supusă unei operaţii la femur şi este în continuare intubată. Potrivit doctorului Bogdan Opriţa, starea fetiţei este uşor ameliorată faţă de ziua precedentă, dar a rămas critică.
Acelaşi fenomen meteorologic a distrus, sâmbătă, acoperişurile a două case şi al şcolii din localitatea Mihail Kogălniceanu, judeţul Constanţa. Tot acolo, un copil de 10 ani a fost prins sub o cabină telefonică ce a fost răsturnată de vânt. În aceeaşi zi, din cauza unui foc lăsat nesupravegheat şi a vântului puternic, o casă a luat foc în satul Dorobanţu. Incendiul a fost stins după şapte ore. La Târgu-Mureş, vijelia a dat jos tencuiala unui bloc, fiind avariate mai multe autoturisme parcate în apropiere.
Locuitorii unui bloc din Craiova au trăit sâmbătă clipe de coşmar. Vijelia a smuls acoperişul unui bloc din cartierul Brazda lui Novac, distrugînd mai multe maşini. "Am crezut că este cutremur. Nu ştiam ce să fac", ne-a declarat îngrozit proprietarul unui apartament.

Societate

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite