Toamna fierbinte

Sindicatele rup ramurile de maslin si isi ascut sabiile. Liderii BNS, Cartel-Alfa si CSDR au anuntat ca vor declansa, cu incepere de la 2 octombrie, ample actiuni de protest. Nemultumirea

Sindicatele rup ramurile de maslin si isi ascut sabiile. Liderii BNS, Cartel-Alfa si CSDR au anuntat ca vor declansa, cu incepere de la 2 octombrie, ample actiuni de protest. Nemultumirea sindicalistilor trebuie sa fie mare de vreme ce au trimis guvernului o lunga lista de revendicari. "Nu scumpiti gazele naturale!", cer imperativ sindicatele, care se si explica: "multe intreprinderi vor da faliment". O asemenea revendicare, declara liderii sindicali, va fi sustinuta si de studenti, pentru ca printre cei care si-ar pierde locurile de munca s-ar putea afla si parintii lor. Asa este. Numai ca nici unul dintre protestatari nu spune de ce se scumpesc gazele si alte utilitati publice. Discretia lor este de inteles. In economia romaneasca sunt multe intreprinderi de stat ineficiente. Societatile in cauza si-ar inceta activitatea, daca nu ar fi, intr-un fel sau altul, subventionate. O astfel de subventie este si pretul administrat la gaze, pe care guvernul il stabileste la un nivel mai scazut decat indica piata. Intreprinderile neperformante nu si-au achitat insa factura energetica nici la preturi subventionate. Distrigaz-Sud are de incasat 5.500 miliarde de lei de la rau-platnici. Producatorii de utilitati au acumulat pierderi foarte mari, pe care le-au transferat, in buna parte, la buget prin neplata darilor catre stat. Guvernul s-a vazut astfel nevoit sa ridice preturile la utilitati pentru ca producatorii sa reintre in normalitate si sa nu mai fie nevoie de alte scumpiri. Dar societatile cu probleme au continuat si in noile conditii sa consume fara sa plateasca. Datoriile lor au fost totusi achitate, insa cu pretul sacrificarii unor cheltuieli bugetare. Printre cele mai afectate sectoare a fost invatamantul, care, in lipsa de bani, a intrat in criza. Realitatea este deci exact pe dos fata de cum o prezinta sindicatele. In conditiile amanarii reformelor la nivelul intreprinderilor, riscul nu este ca tatal sa-si piarda slujba, ci ca fiul sa nu mai aiba posibilitatea sa invete. Daca unele revendicari sindicale nu au un temei real, altele sunt de-a dreptul aberante. Din ultimul grup face parte si cererea ca salariul minim, care acum este de circa 70 de euro pe luna, sa fie sporit la 330 de euro pana in 2007. Cresterea salariului minim de aproape 5 ori in intervalul amintit presupune sporirea productivitatii muncii, inca din 2004, de la un ritm anual de sub 10%, cat este in prezent, la unul de peste 30%. Trebuie sa fii prea naiv sa crezi ca se poate intampla asa ceva intr-o economie care a suferit prea putine schimbari structurale capabile sa-i sporeasca eficienta, cum este cea a Romaniei. Salariile sunt mici pentru ca productivitatea este slaba. Iar pentru a creste productivitatea avem nevoie de investitori straini care sa aduca tehnici moderne si un management performant. Sindicatele s-au aflat insa intotdeauna printre cei mai inversunati adversari ai patrunderii capitalului strain in economia romaneasca. Consecintele sunt dintre cele mai nedorite. Principalul motor al cresterii este exportul. Dar un export dominat de produse din prima revolutie industriala (textile, confectii, incaltaminte). Produsele romanesti de export nu sunt competitive pe tehnologii inalte, ci pe mana de lucru ieftina. Satisfacerea cererii sindicatelor in privinta salariului minim ar face, fireste, necompetitive multe intreprinderi care lucreaza pentru export. Unele isi vor restrange productia, altele vor fi nevoite chiar sa-si inceteze activitatea. Principalul motor al cresterii se va gripa, iar zeci de mii de oameni vor fi trimisi in somaj. Liderii sindicali sunt nemultumiti nu numai de scumpirea utilitatilor sau de nivelul foarte scazut al salariului minim, ci si de ideea introducerii unei cote unice de impozitare. Motivul invocat este inechitatea sociala pe care ar produce-o noul sistem. Intr-adevar, cei cu salarii mari vor ramane cu mai multi bani in buzunar in cazul introducerii cotei unice, iar cei cu venituri mici nu vor castiga nimic, dar nici nu vor pierde ceva. Daca recompensarea muncii de calitate inseamna inechitate, cum s-ar putea defini ceea ce se intampla in sistemul de pensii, unde doua persoane care au practicat in viata activa aceeasi profesie, un numar egal de ani, primesc pensii de cateva ori mai mari una fata de cealalta? In Romania, liderii politici si de sindicat, care se declara cei mai fideli aparatori ai echitatii, au produs dupa 1989 cele mai mari inechitati sociale. De altfel, si acum miza disputei este alta decat cea declarata. Nu cota unica de impozitare deranjeaza cel mai mult confederatiile sindicale, ci faptul ca noul cod fiscal ar putea face lumina in bugetul statului, care in prezent este ca o cutie neagra in care sunt ascunse pierderile, incompetentele si furturile din economie. Orice schimbare in actuala stare de lucruri este considerata un act de agresiune de catre cei care au dus pe culmile perfectiunii coruptia in Romania. Nu intamplator sindicatele, sprijinite din umbra de partizanii statu quo-ului din PSD, au decis sa "traga un semnal de alarma" chiar acum, cand guvernul incearca, inclusiv printr-o serie de privatizari facute peste noapte, sa duca pana la capat acordul cu FMI si sa obtina de la Uniunea Europeana statutul de economie de piata functionala. Romanii se pronunta intr-o proportie covarsitoare pentru integrarea in Comunitatea celor 15, dar probabil nu stiu ca de cei cativa care spun "Nu" depinde viitorul lor european.