La Tiraspol au fost desfiintate toate scolile cu predare in limba romana

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Asa-numitul parlament de la Tiraspol a decis inchiderea scolilor cu predare in limba romana, intrucat acestea ar activa ilegal pe teritoriul autoproclamatei republici moldovenesti nistrene. Dupa cum

Asa-numitul parlament de la Tiraspol a decis inchiderea scolilor cu predare in limba romana, intrucat acestea ar activa ilegal pe teritoriul autoproclamatei republici moldovenesti nistrene. Dupa cum transmite Radio France International, deputatii separatisti s-au aratat indignati de faptul ca cele sase scoli cu predare in limba romana activeaza in baza grafiei latine, alfabet interzis de regimul de la Tiraspol. Totodata, asa-numitii parlamentari transnistreni condamna faptul ca scolile romanesti sunt subordonate si finantate de Chisinau, iar elevii studiaza conform programelor scolare elaborate de Ministerul Educatiei Republicii Moldova. Un alt motiv invocat de administratia separatista este, potrivit aceleiasi surse, faptul ca "in aceste scoli este alimentata ura fata de Rusia si Transnistria, fata de valorile statale ale Republicii Transnistrene". Radio France International precizeaza ca in cele sase scoli cu predare in limba romana din regiunea transnistreana studiaza aproximativ 5.000 de elevi. Majoritatea dintre acesti copii sunt nevoiti sa faca zilnic 10-20 de kilometri pentru a ajunge la cea mai apropiata scoala in limba materna. In ultimii ani, pentru a-si pastra sediul si limba de predare, unele scoli au fost nevoite sa accepte predarea in limba romana cu grafie chirilica, asa cum era in toata Moldova Sovietica. Postul de radio mentionat constata ca autoritatile de la Chisinau nu au luat deocamdata atitudine fata de aceasta decizie a Tiraspolului. Nici misiunea OSCE nu si-a facut publica pozitia fata de aceasta flagranta incalcare a drepturilor populatiei autohtone. Distinsul scriitor Ion Hadarca, fost vicepresedinte al Parlamentului Republicii Moldova, a declarat pentru RFI ca Tiraspolul cauta cu orice pret un nou motiv de razboi pe Nistru, pentru ca numai astfel armata rusa si fortele paramilitare transnistrene isi vor putea justifica prezenta, prezenta condamnata tot mai hotarat de Europa comunitara si de SUA.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite