Tinerii nu vorbesc pe limba angajatorului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Centrul de proiectare Renault din Bucureşti are o problemă neaşteptată: inginerii nu prea ştiu limbi străine Avem forţă de muncă ieftină, bine pregătită, care vorbeşte una-două

Centrul de proiectare Renault din Bucureşti are o problemă neaşteptată: inginerii nu prea ştiu limbi străine

Avem forţă de muncă ieftină, bine pregătită, care vorbeşte una-două limbi străine. Nu există oficial român care să nu pună această placă atunci când vine vorba de atuurile autohtone pentru atragerea investitorilor străini. Însă placa a început să se tocească.

După recrutări realizate în principalele oraşe din ţară în ultimele şase luni, Centrul de proiectare Renault de la Bucureşti (Renault Technologie Roumanie) a ajuns la aproape 300 de angajaţi, cu o medie de vârstă de 30 de ani. Cantitativ, francezii sunt "în grafic", în condiţiile în care, până la sfârşitul anului, şi-au propus să ajungă la 600 noi angajaţi. Problemele neaşteptate au început să apară la partea calitativă.

"Puteam să angajăm şi mai mulţi, avem suficiente posturi vacante. Dar nu am găsit oamenii potriviţi. Faţă de câte persoane am văzut de la începutul anului, rata de angajare a fost undeva la unu din 10. Din cei nouă respinşi, aproape jumătate au picat din cauza limbii străine", spune Dana Oprişan, directorul de Resurse Umane.

Minime condiţii de... integrare

Se pare că interviurile nu au cerut abilităţi "extraordinare". De altfel, în ce priveşte pregătirea tehnică, din cei 270 de ingineri angajaţi, 70% au fost incluşi pe post de debutant. Oricum, vor urma cursuri de specializare strictă, spre exemplu pentru partea de proiectare asistată de calculator. Era important însă să ştie să se exprime într-o limbă străină. Evaluarea s-a făcut pe baza conversaţiei "clasice" din cadrul unui interviu de angajare. "Vrem să ne asigurăm că viitorul angajat are cunoştinţe de bază, fie de franceză, fie de engleză. Sigur, până la intrarea <<în producţie>> , angajatul urmează un parcurs de integrare, în care sunt prevăzute şi cursuri de limbi străine, dar acestea trebuie să pornească de la un minim de cunoştinţe. Iar fără o limbă străină, inginerul din România nu se poate înţelege cu cel din Franţa, cu cel din Rusia ori din Brazilia atunci când lucrează la un proiect comun", arată directorul RTR.

Înainte de a începe angajările, Dana Oprişan a căutat să afle care sunt problemele pe care le întâmplă angajatori de acelaşi calibru. A apărut la orizont aşa-numita problemă a absenteismului - tineri care, deşi s-au înscris pe listă, până la urmă nu se mai prezintă la interviu. "Am avut şi noi asemenea cazuri, chiar dacă nu la un nivel alarmant", spune directorul RTR.

Angajarea la Titu, adevărata "provocare"

În schimb, se prefigurează o altă problemă - "CV-ul tinerilor este plin de locuri de muncă în care nu au stat mai mult de doi ani. Or, noi căutăm parteneriate pe termen lung, cu oameni care se gândesc să-şi facă o carieră".

Dana Oprişan arată că, în acest moment, s-au semnat contracte de muncă pe perioadă nedeterminată, fără acte adiţionale, privind o perioadă minimă pentru angajat. Chiar şi după ce găseşti omul potrivit, se întâmplă ca acesta să nu găsească ... locul (unde se angajează) potrivit. Destul de mulţi tineri se arată reticenţi în a-şi schimba domiciliul pentru un loc de muncă, fie el şi într-o multinaţională care oferă "salarii motivante plus pachete pentru relocare". "Am avut cazuri între cei declaraţi admişi, care spuneau că nu se mută la Bucureşti, pentru că aici e viaţa prea agitată".

În prezent, circa o treime din angajaţi sunt din provincie, iar un nivel similar reprezintă inginerii care au acceptat delocalizarea de pe platforma de la Piteşti.

Dacă aşa stau lucrurile pentru Bucureşti, ce se va întâmpla când vor începe recrutările pentru Titu, un orăşel "de ţară", la 60 km de Capitală?

Potrivit planurilor Renault, aici se va dezvolta în următorii doi ani o bază de încercare a modelor proiectate în România, iar în prima fază vor fi angajate câteva sute de persoane.

Am cerut ca angajatul să aibă cunoştinţe de bază într-o limbă străină, la nivel de conversaţie, pentru că altfel nu se poate descurca într-o companie multinaţională
Dana Oprişan
director Resurse Umane, Renault Technologie Roumanie

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite