Tinerii români ajung manageri mai repede decât colegii lor europeni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În timp ce un european ajunge în vârful carierei în jurul vârstei de 40-45 de ani, românii avansează în ritm mult mai alert Român. 30 de ani. Manager. O realitate ce nu mai miră pe

În timp ce un european ajunge în vârful carierei în jurul vârstei de 40-45 de ani, românii avansează în ritm mult mai alert

Român. 30 de ani. Manager. O realitate ce nu mai miră pe nimeni. Pentru o poziţie similară, colegii lor europeni trebuie să mai aştepte zece ani.

Schimbările demografice survenite până în prezent au determinat modificarea structurii de vârstă a angajaţilor din ţara noastră. Directorii de peste 40-50 de ani au devenit istorie.

Iar acolo unde există, vorbim de cazuri excepţionale. Locul lor a fost luat tineri, de multe ori, abia ieşiţi de pe băncile şcolii, cu câţiva ani de experienţă de activ.

Fenomenul nu este unul caracteristic unei anumite industrii, ci unul general, despre care se poate vorbi atât în telecomunicaţii, cât şi în mediul bancar, sau în domeniul serviciilor, media de vârstă dintr-o companie fiind de 30 ani.

Tendinţa de accelerare a ritmului de dezvoltare profesională se resimte cu precădere la nivelul tuturor economiilor emergente. Cristina Pasat, director general al companiei de recrutare şi consultanţă în resurse umane-Professional, susţine că îndepărtarea angajaţilor cu vârsta de peste 45-50 de ani poate fi pusă şi pe seama dorinţei de rupere a legăturilor cu trecutul comunist.

Media de vârstă, tot mai scăzută

"Cu toate că în România se înregistrează o tendinţă de îmbătrânire a populaţiei, media de vârstă în mediul economic a scăzut mult.

Din ce în ce mai multe companii au o medie de vârstă scăzută. Chiar factorii de conducere sunt tineri sub 30 ani", spune Pasat. Potrivit acesteia, tendinţa înregistrată nu este o regulă în Europa, fiind mai degrabă o particularitate a economiilor emergente din ţările aflate în perioada de tranziţie.

"Fenomenul se datorează în mare parte faptului că profesioniştii cu experienţă extinsă au fost în principal expuşi la mediul profesional din timpul fostului regim comunist, perioadă de care mediul economic încearcă să se distanţeze cât mai mult", subliniază oficialul Professional.

În plus, arderea etapelor de avansare în carieră survine mai ales datorită creşterii numărului de companii care au nevoie de specialişti, şi implicit datorită dezvoltării accelerate a businessului care nu mai poate aştepta până la formarea unei baze de date corespunzătoare de profesionişti.

"România a cunoscut o adevărată efervescenţă în ceea ce priveşte cererea pe piaţa muncii, tendinţă care se va menţine, în condiţiile în care noi companii intră în ţara noastră, însă resursele nu cresc la fel de mult precum creşte cererea. În ţările din Europa de Vest, care au o economie deja consolidată, această tendinţă este mai puţin vizibilă sau chiar inexistentă", spun oficialii Cosmote.

În Europa, avansul este mai lent

Potrivit acestora, un efect al cererii înregistrate este că mulţi tineri sunt tentaţi să "ardă etapele" şi îşi doresc posturi mai bine plătite, chiar dacă nu au încă experienţa necesară pentru a ocupa acea poziţie.

"Depinde foarte mult şi de potenţialul acelui candidat, pentru că există cazuri în care o persoană este extrem de capabilă şi atunci este promovată rapid în ierarhie. Dar, pot exista la fel de multe situaţii în care o persoană îşi doreşte mult să fie pe o poziţie mai înaltă, ajunge acolo, şi nu poate performa la nivelul de profesionalism care i se cere", precizează oficialii Cosmote.

În opinia acestora, ca angajator, trebuie să fii foarte atent la astfel de riscuri, pentru că ele pot avea un impact asupra performanţei unei echipe, iar procesul de recrutare în sine poate să dureze mai mult. Specialiştii în resurse umane consideră că pe termen mediu această efervescenţă între cerere şi ofertă va continua, unul din efecte fiind şi "arderea etapelor".

Dacă în România să ajungi în funcţie de conducere la vârsta de 30 de ani şi chiar mai devreme este o situaţie deja banală, în ţările dezvoltate din Europa la vârsta de 45-50 de ani se înregistrează vârful carierei unui adevărat profesionist. În acest moment, poate atinge o poziţie de conducere mai înaltă, pe baza experienţei acumulate.

"În România şi în alte ţări aflate în tranziţie, oamenii ating poziţii importante de conducere la vârste cuprinse între 25-34 ani, element ce a setat un orizont nerealist de aşteptări unor generaţii întregi de tineri", spune Cristina Pasat.

Potrivit acesteia, fenomenul prin care tinerii absolvenţi de facultate se prezintă la primul interviu din viaţa lor spunând că vor o poziţie de conducere este deja unul cunoscut.

O altă consecinţă directă a acestui fenomen este creşterea impresionantă a orizontului de aşteptări al tinerilor până în 30 de ani, care îşi doresc ca până la această vârstă să aibă casă proprie, maşină proprie şi venituri impresionante, asociate cu poziţiile de conducere la care aspiră şi pe care de cele mai multe ori le şi obţin. "Acest lucru a determinat o creştere cu cel puţin 30% a salariilor în 2007", spune Pasat.

Avansul rapid pe care un tânăr îl poate avea într-o companie poate isca de multe ori adevărate probleme. "Una dintre consecinţele directe ale acestui fenomen a fost şi încă mai este lipsa de experienţă managerială reală într-un mare număr de companii private româneşti, lucru ce a contribuit în mod direct şi la rata mare de falimente înregistrate în primii ani ai tinerei noastre economii de piaţă", precizează Pasat.

Noile tehnologii aduc în prim plan tinerii

Tinerii cu iniţiativă care au fost învestiţi cu putere au învăţat din mers, s-au adaptat prin tehnica încercare şi eroare, parcurgând treptat toate greşelile inerente vârstei şi lipsei de experienţă pe care le-au parcurs şi generaţiile care acum au 45-50 ani, în detrimentul ritmului de creştere economică a ţării.

Pe de altă parte, trebuie menţionat că cei din generaţia de 45-50 ani au acumulat o experienţă de multe ori valoroasă, care însă este dificil sau chiar imposibil de exploatat din cauza mentalităţii care descuraja puternic iniţiativa, capacitatea de schimbare, ideile originale, studiul pieţei şi a experienţelor altor ţări ce au trecut deja prin aceleaşi etape de dezvoltare, elemente care de multe ori sunt mai importante în mersul unei afaceri decât experienţa profesională.

Şef de birou, la doar 25 de ani

Schimbările din câmpul muncii au adus în prim plan tineri de până în 30 de ani. Astfel, la nivelul operatorului de telefonie mobilă Cosmote, media de vârstă este în jurul a 30 de ani.

"Telecomul este un domeniu care se bazează pe specialişti din domeniile tehnic, vânzări şi marketing - în primul rând, iar toate aceste activităţi sunt cu preponderenţă practicate de persoane în jurul vârstei de 30 - 40 de ani", susţin oficialii Cosmote.

Potrivit acestora, structura poziţiilor de middle şi top management include şefi de birou, manageri de departamente şi directori de divizie.

Cel mai tânăr şef de birou are 25 de ani, în vreme ce cel mai tânăr manager are 28 de ani. În privinţa directorilor de divizii, media de vârstă este ceva mai ridicată, majoritatea având în jur de 40 de ani.

Specialiştii în resurse umane susţin că schimbările în structura de vârstă a angajaţilor au apărut şi din cauza lipsei totale de implicare a statului în politici demografice eficiente. "Statul nu a fost de mare ajutor în normalizarea acestor fenomene şi în alinierea mediei de vârstă a tinerilor manageri la aceea înregistrată în alte state europene", spune Cristina Pasat.

Potrivit acesteia, actuala criză de forţă de muncă de pe piaţă a dus şi la reintegrarea în muncă a unei importante părţi a populaţiei mai vârstnice, multi dintre aceştia lucrând şi după vârsta pensionării.

"Din păcate, această categorie a populaţiei se confruntă şi s-a confruntat în ultimii ani cu problema reorientării profesionale, cu faptul că noile posturi nu mai seamănă cu cele din economia centralizată, cu cerinţe noi ale posturilor ce implică cunoaşterea unei limbi străine şi a computerului la un nivel performant, elemente ce nu le-au fost necesare în munca din perioada ce s-a încheiat în 1990", concluzionează oficialul Professional.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite