Tinerii, obligaţi să facă doctoratul în străinătate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

în anii precedenţi. Rectorii acuză Ministerul Educaţiei că, prin reducerea locurilor la doctorat, distruge potenţialul de cercetare al ţării şi îi obligă pe tineri să plece la studii în

în anii precedenţi. Rectorii acuză Ministerul Educaţiei că, prin reducerea locurilor la doctorat, distruge potenţialul de cercetare al ţării şi îi obligă pe tineri să plece la studii în străinătate.
Senatul Universităţii clujene "Babeş-Bolyai" consideră "inacceptabilă" micşorarea numărului de locuri şi susţine că această măsură "forţează mulţi tineri să părăsească ţara pentru studii de doctorat şi slăbeşte, în continuare, studiile de doctorat din ţară". În urma reducerii numărului de locuri finanţate de la buget, "Politehnica din Bucureşti a ajuns să aibă acum un sfert din doctoranzii pe care i-am avut, ceea ce înseamnă o reducere la un sfert a potenţialului de cercetare. Neavând doctoranzi, nu putem ţine pasul cu principiile Declaraţiei de la Bologna. La Politehnică nu am nici măcar un doctorand la un conducător de doctorat", spune rectorul Ecaterina Andronescu. Rectorul Universităţii "Transilvania" din Braşov, Ion Vişa, se confruntă cu aceeaşi problemă: "Am ajuns în situaţia de a avea mai mulţi conducători de doctorat decât doctoranzi. Cui să-i dau doctoranzii? Pe ce criterii să-i împart? În plus, dintre cei 52 de doctoranzi cu frecvenţă pe care îmi e permis să-i am în 2006-2007, doar jumătate vor primi bursă. Cerem ministerului ca toţi doctoranzii cu frecvenţă să primească bursă. Altfel cum să-i ţii? Pleacă din ţară, se duc să studieze în altă parte..." Dan Stematiu, rectorul Universităţii Tehnice de Construcţii din Bucureşti, se gândeşte la un demers colectiv al universităţilor: "Vom avea o Conferinţă Naţională a Rectorilor exact pe această temă şi vom lua împreună hotărârea de a transfera locuri de la alte forme de studii către doctorat". Directorul Direcţiei Generale de Învăţământ Superior din minister, Dan Constantinescu, spune că se poate face, în principiu, acest transfer, "dacă universitatea decide că acest transfer este benefic pentru ea. Universităţile trebuie să gândească însă bine dacă vor să ia locuri de la master şi să le transfere, pentru că, vrând-nevrând, în câţiva ani locurile de master vor trebui să reprezinte 50% din locurile de licenţă, or dacă se taie din ele..."

Exemplul american
"La începutul acestui an, preşedintele George Bush a lansat un program de atragere în SUA a studenţilor din alte zone ale lumii, care şi-a propus să investească, numai în 2006 şi numai în acest scop, 450 de milioane de dolari. Noi, în schimb, nu facem nimic. Dimpotrivă, luăm decizii care nu sunt în avantajul nostru", a spus rectorul Ecaterina Andronescu la ultima Conferinţă Naţională a Rectorilor. Secretarul de stat pentru învăţământ superior, Dumitru Miron, a replicat: "A scăzut numărul locurilor pentru că acum ne costă mai mult un doctorand. Având cele 1.450 de locuri la nivel naţional, am decis să le împărţim în funcţie de numărul total de cadre didactice titulare din fiecare universitate".

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite