Timpul revizuirilor: revoluţie, mituri şi teroare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

N-a impus Putin în 2007 reintroducerea în manuale a mitului lui Stalin, ceea ce înseamnă şi trecerea buretelui peste Raportul secret din 1956 al lui Hruşciov?

În vara lui 1984 mă aflam la Paris. Am urmărit câteva emisiuni tv despre Revoluţia din 1789 de la care se împlineau 195 de ani şi pe care o nouă generaţie de istorici o privea într-o lumină diferită. Odată cu studiile lui François Furet, revoluţia începea să fie explicată nu doar prin lozinca „libertate, egalitate, fraternitate”, ci şi prin teroare şi ghilotină. Wajda câştiga în acelaşi an premiul César pentru filmul Danton, dar era sfătuit să nu se prezinte la festivitatea decernării. Felul cum Adunarea Naţională îl livra pe Danton tribunalului în sunetele Marseillezei şi toată atmosfera din film, apăsătoare şi marcată de suspiciune, puteau trezi proteste. Un deceniu mai târziu, o biografie o va reabilita pe Maria Antoaneta. Ideea însăşi de revoluţie îşi schimba culoarea pe fondul prăbuşirii regimurilor comuniste, născute şi crescute, toate, în cultul ideii cu pricina.

De curând, Le Nouvelle Observateur a publicat un număr special despre principalele evenimente din lumea secolului 20 şi despre interpretarea lor actuală. Primul Război Mondial, nazismul, comunismul şi altele sunt trecute prin sita nou-nouţă a istoricilor. Am intrat în timpul revizuirilor. Care este şi unul al demitizării.

Lucian Boia a publicat mai demult o carte despre miturile istoriei româneşti. Eugen Negrici, mai de curând, a publicat una despre miturile istoriei literare româneşti. Ca să măsurăm corect importanţa schimbării de perspectivă, e destul să ne aducem aminte de o întâmplare de la sfârşitul anilor ’50 din Franţa, lidera de azi a revizionismului istoric. Preşedintele De Gaulle a cerut nedifuzarea la televiziune a unui film despre Rezistenţă. Documentarul arăta că majoritatea francezilor nu fusese nici rezistentă, nici colaboraţionistă, ci neutră şi petainistă, aşteptând să vadă ce curs vor lua evenimentele. Semnificativ a fost argumentul lui De Gaulle: fără mitul Rezistenţei, Franţa n-ar fi stat la masa tratativelor de pace alături de
SUA, Anglia şi Rusia şi nici n-ar fi devenit membru permanent al Consiliului de Securitate al ONU.

Era un timp al miturilor şi al legendelor fondatoare. La care astăzi nu mai apelează decât puterea politică doritoare să se legitimeze. N-a impus Putin în 2007 reintroducerea în manuale a mitului lui Stalin, ceea ce înseamnă şi trecerea buretelui peste Raportul secret din 1956 al lui Hruşciov?

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite