Timişoara: Un incendiu puternic a lăsat trei copii şi patru adulţi pe drumuri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pompierii au intervenit seara trecută cu mai multe autospeciale pentru a stinge flăcările care au cuprins o locuinţă din Dragşina, eforturile fiind însă zadarnice.

Trei copii şi patru adulţi au rămas pe drumuri după ce locuinţa lor, din localitatea Dragşina a fost cuprinsă de un incendiu puternic, luni seara. Proprietarul casei crede că cineva i-a pus foc intenţionat la casă. Pompierii au spus însă că, din primele cercetări, focul ar fi pornit de la o ţigară aruncată la întâmplare.

Flăcările au izbucnit prima dată la o căpiţă de fân, apoi s-au extins cu repeziciune la casă. Pompierii au încercat să stingă flăcările, dar din păcate locuinţa a fost distrusă aproape în totalitate, fără să mai poată fi locuită de cele şapte persoane care aveau domiciliul acolo.

Casa a fost construită în 2005, de ANL, şi dată unei familii care a fost grav afectată de inundaţiile de acum patru ani, care au avut loc în Timiş.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite