Timişoara: Un faimos editor francez are origini în Timiş

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Jean Mattern şi-a lansat în Timişoara volumul „Băile Kiraly”.

Editorul francez Jean Mattern vizitează Timişoara în aceste zile pentru a-şi lansa primul său volum, „Băile Kiraly”. Scriitorul mai puţin cunoscut în afara mediului cultural a mărturisit, ieri, în exclusivitate pentru „Adevărul de seară”, că este pe jumătate timişorean. Tatăl autorului s-a născut în Timişoara şi a trăit aici până la finele celui de-al doilea Război Mondial. Bunicul lui Mattern a rămas însă în ţară până în 1957, iar casa familiei încă există în localitatea timişeană Ciacova.

Editor şi scriitor

Mattern intră în literatură la vârsta de 43 de ani, după 11 ani petrecuţi ca editor al faimoasei edituri franceze Gallimard. „Când eşti editor, lucrezi cu mari scriitori şi e un pic intimidant să scrii şi tu. Am început acum cinci ani şi am scris o parte mare din ea, apoi am pus-o deoparte aproape trei ani. Povestea m-a trezit într-o noapte şi mi-am dat seama că trebuie să o termin”, a povestit Jean Mattern. Editorul nu se teme de criza financiară şi nu vede cum ar putea aceasta să afecteze industria de carte din Franţa. Preţurile mici şi interesul pentru citit sunt principalele atuuri ale editurilor franceze. „Obiceiurile culturale ale oamenilor care citesc sunt foarte puternice. Aceşti oameni nu au fost încă afectaţi de criză şi cred că cititul e mai ieftin decât mersul la film sau la teatru. Preţul cărţilor e mic, nu înseamnă nimic pentru consumatorii de cărţi din Franţa”, a mai spus Jean Mattern.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite