REPORTAJ EXCLUSIV: Cum au reuşit ungurii să refacă de la zero două sate întregi, măturate de "apocalipsa roşie"

Sinistraţii au primit locuinţe nou-nouţe, pe dealul din apropiere

Astăzi se împlineşte un an de la tragedia din vestul Ungariei, când localităţile Kolontar şi Devecser au fost inundate de o mare de apă toxică, provenită de la o fabrică de aluminiu din zonă.

La 4 octombrie 2010, Kolontar şi Devecser, două comune din Ungaria, au fost înecate într-un puhoi de mâl toxic. Nu mai puţin de 700.000 de metri cubi de apă otrăvitoare, extrem de acidă, au scăpat din rezervoarele unei fabrici de aluminiu şi au omorât zece persoane, au anihilat vegetaţia din cele două comune, au distrus zeci de case şi au rănit 154 de persoane. Catastrofa din vestul Ungariei a fost un test pentru autorităţile maghiare, pe care acestea l-au trecut cu nota 10.

La un an de la potopul roşu, viaţa continuă în Kolontar şi Devecser. Rănile s-au cicatrizat, oamenii s-au mutat în case noi, iar autorităţile locale sunt felicitate şi azi pentru puterea incredibilă de reacţie la tragedie. Lucrările de reabilitare sunt în toi, iar localnicii încă se luptă să uite după-amiaza de 4 octombrie 2010 care le-a schimbat viaţa.

Mâlul roşu e încă prezent pe străzile din Kolontar

Familia cea mai încercată

La prima vedere, comuna Kolontar îşi vede de viaţa liniştită, cu oameni preocupaţi de grijile zilnice. Cei care au fost aici în mijlocul dezastrului, în urmă cu exact un an, descoperă un sat parcă mutat de o mână nevăzută puţin mai la deal. Semnele dezastrului îţi apar însă după câteva minute - roşii sunt drumurile, iar o roată de bicicletă stacojie aruncată cât colo este ca o piesă a unui muzeu viu. Iar adevărul despre urmele lăsate de „Apocalipsa roşie" le vezi abia pe chipurile supravieţuitorilor.

Erji Iohas, o tânără de 30 de ani din Kolontar, mamă a doi copii înainte de dezastru, a fost cea mai încercată persoană. Una dintre fetiţe, în vârstă de 14 luni, a murit în timpul deversării toxice, iar fiica mai mare, de 4 ani, a fost la un pas să-şi piardă vederea.

Erji Iohas (30 de ani) şi-a pierdut unul dintre copii la dezastru

„Totul a început cu o bubuitură. Eram în bucătărie. Nu am dat importanţă întâmplării. După cinci minute, casa noastră era plină de mâl roşu. Am sărit să le salvez pe fete. Pe micuţa de 14 luni o ţineam în mâna dreaptă, iar pe cea de 4 ani, în mâna stângă. Apa m-a doborât. Până să mă ridic, apa o luase pe Aloncsio. Era doar un prunc. Am găsit-o pe Dori leşinată în apă. După retragerea mâlului, am ajuns la spital, unde medicii mi-au spus că singura mea fetiţă rămasă în viaţă are ochii arşi de apa roşie", spune înlăcrimată Erji Iohas. Medicii au reuşit să-i salveze vederea fiicei de 4 ani, dar aceasta nu va mai vedea bine niciodată. Culmea ironiei este că atât soţul femeii, cât şi cumnatul ei, lucrează la fabrica găsită vinovată de autorităţi pentru dezastrul ecologic.

Lecţia reconstrucţiei

Spre deosebire de autorităţile române, care la inundaţiile din 2005 din vestul României au capitulat în faţa apelor, cele maghiare s-au descurcat de minune. Diferenţa s-a văzut mai ales în ceea ce priveşte managementul reconstrucţiei. Casele sinistraţilor din România s-au ridicat greu, iar prevenirea dezastrelor nu a mai fost făcută.

Autorităţile maghiare au început cu un recensământ atent al celor care au rămas fără casă sau au fost răniţi în timpul deversării, pentru a preveni orice tentativă de fraudă. Cum imediat după inundaţii victimele au fost trimise la investigaţii medicale în mai multe oraşe din apropiere de Kolontar şi Devecser, autorităţile au avut nevoie de o săptămână pentru a afla exact proporţiile umane ale dezastrului.

Reconstrucţia comunelor a costat 130 de milioane de euro, în total, iar o casă cu patru camere a costat statul 55.000 de euro. Firmele contractate de statul maghiar pentru acest proiect au lucrat fără profit. Sinistraţii au putut alege chiar să se mute în alte localităţi, însă numai 30 de persoane dintre cele 800 din comunele afectate au făcut-o.

Cum o treime din populaţia celor două comune trăieşte din agricultură, autorităţile maghiare au excavat 30 de centimetri de pământ de pe toate hectarele afectate de apa alcalină. Dacă stratul superior nu ar fi fost scos, cerealele nu ar mai fi crescut niciodată în Kolontar sau Devecser. Operaţiunea e departe de final, iar zeci de TIR-uri şi echipe de muncitori au fost angrenate în acest proces.

„Planul a fost ca victimele să reînceapă viaţa în comună, printre vecini, într-o zonă înaltă. Am încercat să le recreăm locuinţele. Cine a avut patru camere a primit o casă la fel de mare, cu tot atâtea încăperi", spune Tili Karoly, primarul din Kolontar.

Până la această oră, nici autorităţile statului maghiar, nici specialiştii nu pot spune cum va fi afectată sănătatea localnicilor în anii următori. „Zilnic se fac măsurători ale ph-ului apei, se testează calitatea aerului, dar şi a terenului. Lumea e încă speriată, nu consumă apă de la robinet, ci preferă să cumpere apă îmbuteliată. N-ai cum să-i condamni pe oameni că au această temere. Marea problemă e când vom putea să reîncepem exploatarea terenului agricol. Comunele noastre trăiesc din munca pământului", a mai explicat primarul.

Pedepsele

Fabrica de aluminiu din Ajka, întreprindere găsită vinovată de autorităţile maghiare pentru deversarea toxică de acum un an, a fost amendată cu 472 de milioane de euro pentru dezastrul ecologic. Conducerea fabricii a anunţat că nu are de unde să plătească această sumă, astfel că în curând vor urma procedurile de intrare în faliment. Întreprinderea a rămas fără comenzi, pentru că foştii parteneri de afaceri nu au mai vrut să se asocieze cu o firmă care a produs o asemenea tragedie. În acelaşi timp, conducerea fabricii Mal Zrt este cercetată penal pentru decesele şi pagubele materiale. Astăzi ar urma să fie făcute publice.

România nu învaţă nimic

La un an de la dezastrul ecologic din Ungaria, fostul guvernator al Biosferei Delta Dunării, Virgil Munteanu, susţine că se poate face o comparaţie între acest caz şi cel de la Aurul Baia Mare, din anul 2000, când peste 100.000 de metri cubi cu cianuri şi metale grele s-au deversat în Tisa. Munteanu este de părere că România nu a învăţat nimic din aceste dezastre, iar principala cauză este incompetenţa.

„Important este ca din asemenea cazuri să se tragă nişte învăţături şi să se creeze sisteme de monitorizare a haldelor cu steril, lucru care nu s-a întâmplat. Lângă Tulcea, la un kilometru şi jumătate de Dunăre, este o haldă imensă de steril care provine de la Uzina de alumină. Dacă se va sparge, accidentul din Ungaria va fi o joacă de copii. Toate acestea, pentru că nu există un sistem de monitorizare automată", a spus Munteanu. Daniel Dancea

Cifrele tragediei

- 10 morţi, 154 de răniţi
- 800 de sinistraţi
- 700.000 de metri cubi de apă acidă
- 57 de case distruse
- 133 de case au avut nevoie de reconsolidări
- 472 de milioane de euro a primit amendă fabrica găsită vinovată de dezastru
- 130 de milioane de euro a costat reconstrucţia satelor afectate