Timişoara: Viorel Vişan „creşte” fotbalişti timişoreni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Câştigător al Cupei României cu „Poli” în 1980, el este acum şeful Centrului de Copii şi Juniori de la echipa bănăţeană, unde „creşte” peste 250 de jucători. Fundaş central de meserie, sau stânga, în funcţie de necesităţile jocului, fotbalistul Viorel Vişan a ajuns la Timişoara în 1976, transferat de Politehnica de la CFR Cluj.

„La Poli am hotărât să vin mai ales datorită faptului că un fost coleg de la Cluj, Romulus Petrescu, a venit aici cu doi ani mai devreme, în 1974. Mi-a spus că sunt condiţii bune, iar în 1976, când CFR a retrogradat, am zis că vreau să fac fotbal de performanţă şi am venit aici. Am fost foarte bine primit, cunoşteam mai mulţi jucători, dinainte, Anghel, Şerbănoiu, Bathory, Barna”, a povestit Viorel Vişan aventura sosirii la Timişoara.

Campion la tineret
După încheierea carierei de jucător, fostul fotbalist a lucrat mai mulţi ani ca antrenor, de mai multe ori secund la „Poli”, iar în 1994 şi-a început activitatea în sectorul fotbalului juvenil. În 2002 a preluat echipa de tineret a echipei care pe atunci se numea Politehnica AEK Timişoara şi a câştigat titlul naţional de tineret, competiţie desfiinţată imediat după aceea.
„Am câştigat titlul cu acea echipă, însă s-a desfiinţat echipa de tineret, ca şi campionatul, iar majoritatea jucătorilor nici nu mai joacă acum”, şi-a amintit cu tristeţe antrenorul de atunci al echipei. De aproape cinci ani, Viorel Vişan se ocupă de Centrul de Copii şi Juniori al echipei timişorene.  „De prin 2004 am început să mă ocup de centrul de copii şi juniori, ceea ce fac şi acum. La început a fost foarte greu, erau patru sau cinci grupe de copii, doi sau trei antrenori, condiţii de pregătire slabe. Lucrurile s-au schimbat în bine în ultimii doi ani, de când a venit domnul Chivorchian. El este un specialist şi în munca cu juniorii, a creat un centru puternic la Bacău, acum avem unul şi aici”, a spus colegul de generaţie al celui care dă numele stadionului unde joacă „Poli”, Dan Păltinişanu.

O echipă timişoreană
Ţelul lui Viorel Vişan este ca „Poli” să se poată baza în viitor aproape în totalitate pe jucători crescuţi aici. „Obiectivul nostru este ca în câţiva ani echipa mare să se bazeze pe jucători crescuţi aici. Acestea sunt şi directivele de la UEFA, lotul pentru cupele europene trebuie să conţină obligatoriu un anumit număr de fotbalişti crescuţi de club. Noi pentru asta lucrăm, să alimentăm lotul echipei şi să scutim clubul de cheltuieli pentru transferuri. Iar dacă se obţine şi profit din jucătorii crescuţi aici, atunci putem spune că ne-am făcut datoria”, a spus Viorel Vişan.

Întrebări şi răspunsuri

Câţi ani aţi jucat pentru Politehnica?
Şase ani am jucat la „Poli”. În 1982, când am plecat la CFR Timişoara, aveam deja 354 de meciuri în prima divizie, o parte pentru CFR Cluj, restul pentru „Poli”. E o sumă! Cele mai bune performanţe au fost locul 3 şi câştigarea Cupei României, amândouă în 1980.

Care e cea mai frumoasă amintire ca jucător?
Finala de Cupă din ’80, mai ales că am dat gol atunci. Nu prea eram eu cu golurile, eu îmi făceam treaba în apărare şi îi lăsam pe ceilalţi să rezolve în faţă. Am egalat pe Steaua, după ce ei au deschis scorul, iar în prelungiri am câştigat cu 2-1 datorită golului lui Păltinişanu. Ne-au aşteptat mii de oameni când am ajuns înapoi de la Bucureşti.


Ce-i place
„Îmi place munca pe care o desfăşor, mai ales când oamenii cu care lucrez sunt pasionaţi, corecţi şi foarte harnici. Vreau să construiesc o echipă de antrenori cu care clubul să se mândrească”, a spus şeful Centrului de Copii şi Juniori de la „Poli”.

Ce nu-i place
„Nu-mi place când văd, în anumite deplasări cu copii, baze sportive neîngrijite, urâte. Chiar dacă e sărăcie, o bază sportivă poate fi întreţinută, depinde doar de oamenii care sunt acolo. Sunt prea multe baze sportive care parcă nu au stăpân”, a spus Viorel Vişan.

Profil
Născut - 21.01.1952, Gădălin (jud. Cluj)
Educaţie - Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport la Cluj, Facultatea de Mecanică la Timişoara
Experienţă - 35 de ani de fotbal
Familie-căsătorit, doi copii

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite