Timişoara: Suspecţii de gripă porcină, controlaţi pe aeroport

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Autorităţile din Timiş iau măsuri împotriva pătrunderii virusului H1N1.

Medicii timişeni recomandă ca în această perioadă măsurile de igienă să fie suplimentate. „Spălaţi-vă cât mai des pe mâini. Fiecare spălare să fie de cel puţin 20 de secunde, obligatoriu cu săpun, iar la final dacă este posibil folosiţi alcool sanitar sau dezinfectant”, a transmis şeful Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Timiş, Horia Vermeşan. Acesta mai recomandă evitarea locurilor aglomerate. De asemenea prefectul Mircea Băcală a le-a transmis directorilor de şcoli să asigure minimul necasar astfel încât copiii să se poată spăla oricând pe mâini.

Analize în aeroport

O altă măsură impusă de autorităţi este monitorizarea persoanelor care vin din zonele cu epidemie. „Există un punct de lucru la intrarea în ţară. Poliţiştii de frontieră vor verifica de unde vine o anumită persoană, iar dacă vine dintr-o zonă cu probleme este controlată şi monitorizată”, a spus prefectul Mircea Băcală. În acelaşi timp, echipe mixte ale Gărzii Financiare şi Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă verifică firmele care importă carne de porc din zonele fierbinţi.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite