Timişoara: StudentFest se pregăteşte să serbeze majoratul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deşi mai este o lună până la StudentFest, tinerii au parte de evenimente gratuite organizate în avanpremieră.

Membrii Organizaţiei Studenţilor din Universitatea de Vest Timişoara (OSUT) pregătesc în acest weekend un eveniment care anunţă a 18-a ediţie a StudentFest. Mâine, de la ora 16.00, la Teatrul German din Timişoara va fi prezentată piesa „Jocul de-a adevărul”.

Surpriza nu este doar intrarea gratuită pentru toţi studenţii, ci mai ales actorii care vor interpreta pe scenă. Este vorba despre artiştii Teatrului Metropolis din Bucureşti, iar printre cei mai importanţi actori se numără Dorina Chiriac, Andi Vasluianu şi Lia Bugnar. Pre-evenimentul continuă sâmbătă, de la ora 19.00, când la Filarmonica „Banatul” din Timişoara se vor strânge peste 200 de invitaţi, foşti preşedinţi OSUT, organizatori ai StudentFest şi personalităţi care au luat parte la ediţii ale festivalului.

Tinerii veniţi la majoratul festivalului StudentFest pot continua petrecerea sâmbătă seara în Setup Venue, unde va mixa DJ-ul britanic Mampi Swift.   Dacă în acest weekend tinerii vor face doar încălzirea, la jumătatea lunii mai începe adevăratul majorat al festivalului. Organizatorii spun că au pregătit nenumărate surprize şi evenimente gratuite pentru toţi tinerii. Fiecare zi va fi dedicată unei secţiuni, fie că este vorba despre publicitate, teatru, muzică, arhitectură, fotografie sau film.

Cântă trupa Zob


Printre formaţiile care vor cânta la festival se numără Popa Şapcă, Zob, Pistol cu capse sau Implant pentru Refuz. De asemenea, tot la StudentFest vor veni şi cei de la Luna Amară pentru a-şi lansa cel mai recent album. Un alt eveniment atrăgător se adresează tinerilor cu orientări sexuale diferite. Clubul Sauvage va găzdui o prezentare a diverse lucrări de artă realizate de homosexuali.

De asemenea, la evenimente vor fi împărţiţi cocori de hârtie realizaţi de mai mulţi copiii orbi de la un centru din Arad. Organizatorii spun că îşi doresc ca pe viitor să dea şi o tentă socială evenimentelor de la StudentFest.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite