Timişoara: Spune-ţi opinia la dezbateri publice!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Prima ocazie vă este oferită mâine, de la ora 16.00, când se organizează o dezbatere publică pentru regulamentul Telpark şi introducerea unor noi impozite locale.

Experienţa dezbaterilor publice de până acum arată că timişorenii nu se grăbesc să îşi susţină punctul de vedere atunci când este nevoie mai mare. În acelaşi timp municipalitatea, nu promovează suficient acţiunile de acest gen.

„Spre exemplu, spun că joi se dezbate proiectul pentru stabilirea taxelor şi a impozitelor. Trebuie să spună şi ce majorări prevede proiectul, pentru ca oamenii să ştie despre ce este vorba, să ştie dacă îi afectează sau nu”, a spus preşedintele Federaţiei Asociaţiilor de Locatari din Timişoara (FALT), Petru Olariu. Din toate aceste minusuri au de câştigat cei care votează sub pretextul că oamenii nu şi-au spus punctul de vedere la dezbaterile publice. Din acest motiv, ziarul „Adevărul” iniţiază o campanie prin care îi conştientizează pe timişoreni asupra importanţei prezenţei la dezbaterile publice.

Regulamentul Telpark, prima ocazie

Mâine, de la ora 16.00 primăria organizează, în Sala de Consiliu, o dezbatere publică pentru două proiecte importante. Unul dintre ele se referă la introducerea de anul viitor a două noi taxe locale: taxa de habitat, în valoare de 40 de lei şi taxa de tranzit pentru camioanele din alte judeţe care circulă prin Timişoara.

Banii adunaţi din taxa de habitat vor fi folosiţi pentru reabilitarea clădirilor istorice. Cel de-al doilea proiect se referă la noul regulament de funcţionare a Serviciului Telpark. Administrarea Domeniului Public (ADP) vrea să limiteze parcarea în zona Cetate la maximum două ore. Timişorenii interesaţi de aceste subiecte trebuie să îşi spună părerea pentru a influenţa decizia finală pe care o va lua Consiliul Local Timişoara.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite