Timişoara: Şoferii peste 70 de ani nu opresc la semafor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste 100 de pensionari au rămas fără permis pentru că au trecut pe culoarea roşie a semaforului şi ignoră toate indicatoarele rutiere.

Conducătorii auto care au obţinut permisul în urmă cu jumătate de secol sau au susţinut examenul acum 30 – 40 de ani dau mari bătăi de cap poliţiştilor. Peste 100 de şoferi care au peste 70 de ani au rămas fără permise numai de la începutul anului.

Cei mai mulţi dintre pensionari circulă cu permise expirate şi nu mai reuşesc să facă faţă aglomeraţiei din trafic, spun agenţii de circulaţie. Bătrânii se urcă rar la volan, însă când se aventurează în trafic, nu  mai ţin cont de indicatoarele rutiere.

Provoacă accidente uşoare

„Până în prezent şoferii pensionari au provocat doar accidente uşoare, pentru că nu au acordat prioritate altor automobile. Însă mulţi dintre ei reprezintă un real pericol pentru ceilalţi şoferi pentru că pur şi simplu nu se mai pot concentra la volan, iar reacţiile lor sunt întârziate”, a spus subcomisarul Dumitru Domoşneanu, şeful Poliţiei Rutiere Timişoara.

Poliţiştii spun că şoferii ar trebui să fie testaţi după vârsta de 60-65 de ani, însă legislaţia rutieră nu prevede acest lucru. De la începutul anului, agenţii de circulaţie au aplicat peste 1.500 de amenzi unor şoferi cu vârste cuprinse între 60 şi 70 de ani.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite