Timişoara: Şmecherii cu numere de Italia scapă de Poliţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Conducătorii de maşini cu numere străine scapă de amenzi, nu au asigurări RCA, iar poliştii nu le dau de urmă.

Zeci de şoferi timişoreni au avut ghinionul să fie acroşaţi în trafic de automobile înmatriculate în străinătate. Ei au plătit din propriul buzunar reparaţia maşinilor. Majoritatea automobilelor care circulă în Timişoara cu numere de Franţa, Italia, Austria sau Bulgaria nu au asigurări RCA. Victimele accidentelor află abia când ajung la Poliţie că şoferii cu plăcuţe străine nu au asigurare.

„Noi sfătuim victimele, care nu sunt vinovate de producerea accidentului, să-i dea în judecată pe şoferi. Poliţia le reţine certificatul de înmatriculare până îşi fac asigurare”, a declarat subcomisarul Dumitru Domoşnean, şeful Poliţiei Rutiere Timişoara.

Maşini fără control

Poliţiştii spun că timişorenii care cumpără maşini din străinătate au obligaţia să le înmatriculeze după maximum trei luni din momentul în care le-au adus în România. „Din 2007 controlul vamal nu mai e obligatoriu. Vama nu pune ştampilă pe acte care să ateste data la care maşina a intrat în ţară. Şoferul poate minţi, iar noi nu avem cum să-l verificăm”, a spus subcomisarul Florin Bolbos, şeful Poliţiei Rutiere Timiş.

Lovesc şi fug


Maşinile cu plăcuţe străine nu figurează în baza de date a Poliţiei Rutiere, iar proprietarii nu pot fi identificaţi. Un agent al Poliţiei Rutiere a fost lovit, duminică, de un Volkswagen cu numere de Italia. Şoferul a fugit cu tot cu maşină şi este de negăsit.

De o lună, poliţiştii nu dau de urma unui rom posesor de Ford înmatriculat în Bulgaria, care a intrat pe contrasens, în Calea Şagului din Timişoara, şi a băgat în spital un timişorean care circula regulamentar. Un BMW neînmatriculat a rupt un stâlp de curent, în februarie, tot în Timişoara. Şoferul şi-a luat plăcuţele cu numere de Italia de pe maşină şi a dispărut, iar Poliţia nu l-a mai găsit.


Vitezomanii greu de amendat


Poliţiştii se plâng că autorităţile din alte state U.E. nu cooperează cu agenţii de circulaţie români. Posesorul unui Mercedes cu numere străine, prins cu radarul când circula cu 207 km/h, la ieşirea din Sarmisegetusa, nu a fost identificat după cinci luni. Poliţiştii au trimis o solicitare autorităţilor italiene, pentru a identifica proprietarul maşinii, însă nu au primit niciun răspuns. (Daniel Guţă)

Societate

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite