Timişoara: Poliţistul-rapsod, reţinut pentru trafic de persoane

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Agentul şef Romulus Paşca, fost cântăreţ de muzică populară, urmează să fie prezentat la arestare, joi dimineaţa, la Tribunalul Timiş.   

Criminaliştii şi ofiţerii Poliţiei de Frontieră Timiş au încheiat, miercuri, la ora 20,30, percheziţia de la casa agentului Romulus Paşca, de 38 de ani, agent al Biroului Drumuri Europene şi Naţionale al Poliţiei Rutiere Timiş. Timp de aproape cinci ore anchetatorii au cotrobăit prin casa poliţistului, de unde au ridicat mai multe înscrisuri.

Poliţistul a fost ridicat de procurorii DIICOT, urmând să fie audiat la Parchet. El urmează să fie prezentat, mâine, la Tribunalul Timiş, iar judecătorii vor decide dacă îl trimit după gratii pentru următoarele 29 de zile. Înainte de încadrarea în Ministerul de Interne, poliţistul era cântăreţ de muzică populară la nunţi şi botezuri. 

El a fost prins în iulie 2008 cu un albanez cu acte false în Mercedes, în timp ce încerca să-l treacă graniţa pe la Vama Cenad. Poliţistul a fost monitorizat aproape un an de SRI, fiind cercetat penal pentru trafic de persoane. Agentul nu a fost arestat anul trecut, pentru că era în concediu de paternitate.

Societate



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite