Timişoara: Poliţistul cu spray lacrimogen a iritat tot Consiliul Local

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Consilierul local Cristian Anton, atacat cu spray lacrimogen, şi-a scos certificat medical şi ameninţă Poliţia Comunitară că va depune plângere penală.

Anton a obţinut certificat de la medicul oftalmolog care atestă că i-au fost afectaţi ochii, iar luni va depune plângere penală împotriva poliţistului comunitar. Consilierul local timişorean Cristian Anton s-a încăierat vineri cu o echipă mixtă ADP-Poliţia Comunitară care i-a ridicat maşina din zona Pieţei Badea Cârţan.

Îşi asumă greşeala

„Am parcat în loc ilegal, îmi asum acest lucru şi am vrut să plătesc amenda. Mă grăbeam să duc tortul la grădiniţa fiicei mele care împlinea 3 ani”, a spus Atnon. La întoarcere consilierul a constatat că echipa de ridicări i-a montat dispozitivul de ridicare a maşinii. Consilierul susţine că a încercat să-l convingă pe poliţistul comunitar să îl lase măcar să ia tortul pentru a-l duce fetiţei. Poliţistul nu s-a lăsat înduplecat şi a izbucnit scandalul.
Incidentul de ieri a declanşat o anchetă în Poliţia Comunitară.

Au imaginile brute

„Am primit astăzi imaginile brute şi tot scandalul a izbucnit de la domnul Anton. Tortul a fost doar un pretext”, a declarat astăzi, în exclusivitate pentru Adevărul de Seară, şeful Poliţiei Comunitare, Doru Spătaru. Ancheta continuă pentru a se stabili dacă agentul a abuzat de „arma” din dotare. „Luni sau marţi vom spune dacă agentul nostru a făcut exces de zel”, a mai spus Spătaru.

Susţinere de la primar

Cristian Anton a obţinut certificat medical care atestă că îi sunt afectaţi ochii şi luni va depune plângere penală. În funcţie de măsurile luate împotriva agentului „atacator”, acesta este hotărât să ceară în Consiliu Local demiterea conducerii Poliţiei Comunitare. „M-au sunat pe rând toţi cei 27 de consilieri şi primarul. Mă susţin toţi”, a spus Cristian Anton.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite