Timişoara: Nopţi mai sigure, cu ajutorul câinilor poliţiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Timişorenii se vor putea plimba liniştiţi prin parcuri, pentru că patrulele canine iau urma tâlharilor.

Vara vine cu mai multă siguranţă pentru timişoreni, întrucât nouă patrule de Poliţie vor fi însoţite de acum înainte de câini special antrenaţi să prindă infractori. Cartierele rău famate precum Plopi, Fratelia sau Kuncz  sunt primele pe care patrulele canine îşi vor începe activitatea. Parcurile vor fi şi ele păzite de câini şi poliţişti, pentru ca timişorenii să se poată bucura liniştiţi de serile de vară. „Fiecare echipaj are destinaţia sa precisă, pentru că vrem să ridicăm gradul de siguranţă în Timişoara”, a spus comisarul şef Săndel Palade, comandantul IPJ Timiş. Patrulele canine vor acţiona în fiecare seară în schimburile doi şi trei.

Traseu făcut după reclamaţii

„Cartierele în care vor patrula echipajele însoţite de câini sunt cele din care s-au făcut cele mai multe reclamaţii cu privire la siguranţa publică”, a explicat viceprimarul Sorin Grindeanu. Detaşamentul canin înfiinţat la Timişoara va primi cât mai curând membrii noi. „Vrem să creştem capacitatea acestui detaşament la 30 de câini şi 60 de agenţi”, a mai spus comisarul şef Săndel Palade. „Dacă va fi nevoie, vom retrage câinii de la alte posturi, pentru a eficientiza activitatea în zonele în care necesităţile operative impun acest lucru”, a adăugat acesta. Echipajele din cadrul primului departament canin din ţară, care acţionează unitar, au patrulat în parcurile din centrul Timişoarei întreaga noapte. Patrula din schimbul de noapte a câinilor însoţiţi de agenţi se termină dimineaţa, la ora 6.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite