Timişoara: Maria Pongrácz: „Maşina de scris este un pian alb”

Şi-a pus la încercare capacităţile fizice în tinereţe şi a cochetat cu gimnastica, schiatul şi înotul, acum însă profită de partea intelectuală, scriind cărţi şi traducând

Profil
Născută - 25 decembrie 1941, Odorheiul Secuiesc
Educaţie - Facultatea de Litere a Universităţii Babeş-Bolyai, Cluj
Experienţă - romancieră, ziaristă, traducătoare, doctor în istoria presei interbelice
Familie - căsătorită cu fostul scenarist Dumitru Popescu

Maria Poncrácz nu se poate despărţi de două izuri care i-au marcat etape importante din viaţă. „Nu am să pot uita niciodată mirosul de magneziu pe care îl simţeam doar în sala de sport, pe când eram gimnastă şi îmi puneam acel praf pe mâini ca să nu alunec de pe aparat”, şi-a amintit scriitoarea.

Pe atunci, toate aparatele au cunoscut forţa şi graţia gimnastei Maria Pongrácz, dar inelele au primit cea mai mare atenţie din partea sportivei, aparat la care a obţinut şi cele mai mari note. Astăzi, un tricou cu tricolor aminteşte de câştigarea campionatului în ’64. “Mai târziu, timp de trei sau patru ani, am fost arbitru de gimnastică şi asistent de antrenor”, a mai spus Maria.

Cel de-al doilea miros pe care scriitoarea nu îl poate uita este cel al ziarelor proaspăt ieşite din tipografii. O amintire care marchează faptul că numeroase publicaţii i-au cerut scriitoarei să publice articole pentru ele. Maria Pongrancz a fost răsplătită cu premii pentru activitatea sa.

Recunoscută în Ungaria

„Prima carte mi-a apărut în ’64, apoi, peste 35 de ani, mi-a apăraut cea de-a doua carte, un volum de peste 1.000 de pagini, care a fost un adevărat succes, mai ales în Ungaria”, a spus romanciera. Maria a avut norocul de a  găsi manuscrisele unui scriitor maghiar foarte important, Gozsdu, iar restituirea literaturii lui a fost apreciată de revista „Élet és irodalom” ca fiind cartea lunii. „Până şi astăzi când merg în Ungaria, oamenii nu-mi spun pe nume, ci mă recunosc sub numele de Gozsdu”, a subliniat Maria.

Iar mâna ei nu s-a oprit din scris cărţi decât atunci când trebuia să traducă, să editeze operele altor scriitori sau când scria la rubrica sa permanentă dintr-un cotidian local. Totuşi, volumele publicate de Pongracz pot ocupa un raft şi jumătate dintr-o bibliotecă. Iar la întrebarea ce cărţi pot fi găsite în librării acum, Maria Pongrácz răspunde amuzată: „Cred că niciuna, ce să fac? Am avut noroc şi s-au vândut toate”.

Experienţă şi vârstă

În final, toţi anii de redactor de carte, de publicistă febrilă şi romancieră au ajutat-o într-unul din momentele relativ amuzante din viaţa scriitoarei. „Participam la evenimentul «Luna cărţilor de la sate» şi trebuia să citesc un fragment din cartea pe care am scris-o, dar nu am văzut bine ce citeam şi am inventat, iar când am fost întrebată de unde este acest pasaj, am spus că va apărea curând”, a povestit Maria Pongrácz.

Întrebări şi răspunsuri
Aţi conceput cărţi şi pe maşina de scris?
Cum să nu, nu se compară nimic cu muzica scrisului, întotdeauna mi-am imaginat că maşina de scris este un pian alb şi nu am reuşit să mă despart de acesta decât în 2006.

Cum vorbim de stilul eminescian, putem vorbi şi de unul pongráczian?
Nu, nu cred că este vorba de stil ci, mai degrabă, o literatură  între grotesc şi realism, cu personaje bine conturate, pline de himere şi viziuni.

Sunteţi doctor în istoria presei, ce îmi puteţi spune despre un ziar care să uimească?
Cred că faptul că majoritatea ziarelor interbelice erau bilingve, chiar şi trilingve.

Ce-i place
„Îmi place să trăiesc în colectivitate, îmi plac spectacolele moderne şi clasice cu concepţie modernă, îmi mai plac şi absurdul, satira şi ironia”, a spus Maria Pongrácz. Scriitoarea nu uită să menţioneze prietenia sinceră şi cărţile bune.
Ce nu-i place
„Nu-mi plac geloziile între colegii de birou, bârfele sau faptul că unii oameni îşi falsifică biografia pentru a se lăuda”, a spus scriitoarea. De asemenea, o comedie trebuie să fie bine realizată pentru ca Mariei să nu-i displacă.