Timişoara: Iancu dă prime şi dacă se ratează titlul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele lui "Poli" a anunţat că va plăti jucătorilor prima de obiectiv dacă punctele de penalizare nu vor fi recuperarte şi echipa va pierde titlul la mai puţin de şase puncte.

În ziua meciului cu Dinamo, conducerea echipei bănăţene s-a întâlnit cu jucătorii la Bucureşti, pentru a "pune la cale" finalul de sezon. Preşedintele a promis că va recupera cele şase puncte, în timp ce fotbaliştii şi-au impus să realizeze minim nouă puncte în cele patru meciuri rămase. După întâlnire, Marian Iancu a emis un comunicat pe site-ul clubului.

"Îmi asum obligaţia de a readuce cele şase puncte. Chiar dacă nu reuşesc asta, iar echipa nu pierde cu Dinamo şi acumulează minim nouă puncte în cele patru etape rămase, voi plăti întreaga primă de obiectiv, adică aproximativ 100.000 de euro de jucător. Un eşec contra lui Dinamo ne-ar lăsa la mâna rezultatelor, iar de asta suntem cu toţii conştienţi. În ceea ce mă priveşte, este o problemă juridică ce ţine de TAS. În ceea ce îi priveşte pe jucători, putem spune că ei sunt dependenţi doar de propriul lor angajament. Referitor la speculaţiile din mass-media, legate de meciul de astăzi, suntem obligaţi să mai facem o dată ceea ce am realizat în semifinalele Cupei. Era obligaţia mea să le dau înapoi jucătorilor ce li s-a luat şi să îmi asum răspunderea în privinţa celor şase puncte. Că voi reuşi sau nu, că jucătorii vor lua minim nouă puncte şi vor rata campionatul prin lipsa celor şase puncte, ei vor primi ceea ce merită. Acesta este angajamentul meu", spune mesajul preşedintelui clubului bănăţean.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite