Adevarul.ro

Adevarul pentru
iPhone, iPad si Android

Timişoara: Două adolescente au încercat să se sinucidă de dorul părinţilor

31 martie 2009, 21:21 |  Autor: Cristian Poelincă  | 

 

Fetele au consumat ampicilină cu bere, luni seara, încercând să îşi ia viaţa pentru că părinţii au plecat cu caprele.

Tentativă de sinucidere în comuna Victor Vlad Delamarina, aflată la 20 kilometri de Lugoj. Două adolescente în vârstă de 14 ani au încercat să îşi pună capăt zilelor consumând bere cu cu ampicilina. Tinerele au găsit medicamentele în dulapul bunicilor şi au cumpărat mai multe sticle de bere de la buticul din sat.

Ele au fost găsite în stare de inconştienţă de o rudă şi au fost transportate de urgenţă la Spitalul Municipal din Lugoj. Medicii au reuşit să le salveze după ce le-au făcut spălături, iar tinerele sunt acum în afara oricărui pericol. Ele au mărturisit poliţiştilor că au vrut să îşi pună capăt zilelor din cauza părinţilor.

„Tatăl uneia dintre fetele este plecat la muncă în altă localitate, iar mama sa lucrează în Italia de mai mulţi ani”, a declarat Sergiu Rus, purtător de cuvânt al Poliţiei Timiş. Cealaltă tânără a spus că nu mai vrea să trăiască pentru că ambii părinţi sunt plecaţi în permanenţă cu caprele în alte localităţi şi nu îşi fac timp să discute cu ea. Direcţia pentru Protecţia Copilului Timişoara a fost solicitată pentru a realiza o anchetă socială.
Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     


    Mălin Bot

    Decizia de a pedala pe extremismul naţionalist, pentru a aduna voturi la alegerile locale din Odorheiu Secuiesc, plasează Partidul Civic Maghiar (PCM) în categoria partidelor-măscărici. Continuare

    Adevarul on Facebook

    Mioara, o prinţesă părăsită

    Sabin Orcan

    De cealaltă parte, Petre nu suflă niciun cuvinţel în apărarea Mioarei, căci ar însemna că trebuie să se caute şi el niţel prin portofel. Cum ziceam, fostul prim-ministru se comportă ca regii de odinioară.

    Nasc şi la Moldova oameni…

    Liviu Antonesei

    Din când în când, mai ales când unii neghiobi, cărora nu le ajunge rasismul etnic şi trec la cel regional, aruncă vorbe spurcate despre moldoveni, care ar fi leneşi, săraci şi înapoiaţi, îmi amintesc o hartă care a atârnat pe peretele clasei mele pe toată durata liceului…

    Vorbe de prim-ministru

    Grigore Cartianu

    Astăzi nu scriu nimic. Pe ploaia asta, m-am cam lenevit.

    De ce trebuie să votăm

    George Radulescu

    „De ce să mai votez dacă toţi politicienii sunt la fel?".

    Preţul benzinei, umflat cu pompa

    Ovidiu Marincea

    Avem nevoie de bani la buget pentru că tocmai ne-am propus să-l ciuruim cu nişte creşteri salariale, nişte bani la pensionari... De unde îi luăm? Păi din taxe! Bun, să suprataxăm ceva! Aşa par să gândească guvernanţii, oricare ar fi ei, de 20 de ani.

     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole