Timişoara: Conducerea echipei FC Timişoara acceptă banii oferiţi din bugetul public al oraşului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Reprezentanţii autorităţilor locale au decis împărţirea în două tranşe a sumei de nouă milioane de lei, acordată echipei de fotbal FC Timişoara.

Anul trecut, Consiliul Local Timişoara a şi FC Timişoara, „Poli”, au încheiat un contract pe trei ani, prin care municipalitatea oferă clubului nouă milioane de lei anual. Suma este condiţionată de performanţele echipei, iar banii nu pot fi folosiţi pentru plata contractelor sau primelor jucătorilor, nici pentru transferuri.

2,1 milioane de euro pe an

Ieri, Consiliul Local a decis împărţirea sumei în două tranşe, cea de a doua urmând a fi achitată doar dacă „Poli” îndeplineşte criteriile de performanţă la finalul sezonului, mai exact – calificarea în cupele europene. „Sper ca decizia să fie înțeleasă de toată lumea, pentru că am văzut, în ultimul timp, tot felul de declaraţii. Hotărârea înseamnă o împărţire în două tranşe a sumei şi nu o diminuare a contractului”, a declarat viceprimarul Adrian Orza.

Iancu este mulţumit

Hotărârea CLT a fost primită cu resemnare de Marian Iancu. „Oricum trebuia să-i primim eşalonat. Nu mă deranjează cu nimic dacă îi primim în iunie, august sau septembrie. Contează să vină, pentru că una din sursele de finanţare a bugetului pe care l-am stabilit este şi acest contract cu Primăria, un contract care nu poate fi modificat decât cu acordul părţilor, nu aşa cum au gândit cosilierii de ieri. Probabil că ei nici nu au citit contractul, pentru că au atâtea probleme importante”, a declarat preşedintele clubului bănăţean.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite