Timişoara: Coaliţie civică împotriva sistemelor eoliene de pe Muntele Mic

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Scriitorul Daniel Vighi provoacă societatea civilă la protejarea mediului de pe Muntele Mic.

Profesorul de la Universitatea de Vest din Timişoara (UVT), Daniel Vighi ia iniţiativă pentru protejarea naturii din Parcul Ţarcu-Muntele Mic. Scriitorul crede că amplasarea unor sisteme eoliene în vârful muntelui ar distruge peisajul de poveste. „Banatul Montan are nevoie de sprijinul nostru ca să-l putem lăsa şi generaţiilor viitoare liniştit şi arhaic, cu maiestuoasele lui culmi şi pajişti alpine, cu ritmurile sale de viaţă eterne, cu fumul de la stâne şi mireasma ierbii, a brazilor, a talăngilor, a cailor care pasc nestingheriţi pe Ţarcu în ritmuri de viaţă seculară”, a spus Daniel Vighi, încercând să reproducă atmosfera pe care o simte în vârful muntelui.

Guerilă civică pentru lupta cu morile de vânt

Profesorul provoacă studenţi, oameni de ştiinţă şi de cultură şi iubitori ai naturii să ia atitudine împotriva indiferenţei la care este supus muntele. „Am aflat că în Banatul Montan s-a decis instalarea barbară a unor morişti eoliene care vor distruge habitatul ecologic, vor betona frumuseţea muntelui şi-i vor urâţi pentru totdeauna frumuseţea. Totul se face cu sprijinul suspect al Gărzii de Mediu”, a mai spus scriitorul.



Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite